Conectează-te cu noi

Naţional

Gata vacanța! Elevii se întorc, de mâine, la școală

Publicat acum

pe

activitate elevi Scoala Gimnaziala Nr. 1 Dej (3)

După o săptămână de vacanță, elevii și preșcolarii se întorc de mâine, 15 februarie, în instituțiile de învățământ și vor începe cursurile semestrului al II-lea.

Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, elevii revin la școală pe data de 15 februarie și vor participa la cursuri până pe data de 17 aprilie.

Înainte de vacanţa de primăvară, săptămâna 18-22 aprilie 2016 este dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”. Clasele de învăţământ preşcolar şi primar pot planifica activităţile din programul „Şcoala altfel” în altă perioadă din semestrul al doilea, dar nu mai târziu de 27 mai 2016.

În perioada mai-iunie vor avea loc evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a. Astfel, primii care vor fi evaluaţi la finalul anului şcolar 2015-2016 vor fi elevii din clasa a VI-a. Aceştia vor susţine două examene: în 23 mai la Limbă şi comunicare şi în 24 mai la Matematică şi Ştiinţe ale naturii.

La sfârşitul clasei a IV-a, evaluarea este programată astfel: 30 mai – Limba română, 31 mai – Matematică, 2 iunie – Limba maternă. Ultimii care vor fi evaluaţi sunt elevii din clasa a II-a, care vor avea în 6 iunie proba scrisă la Limba română, în 7 iunie proba de citire la Limba română şi de scriere şi citire la Limba română pentru minorităţile naţionale, în 8 iunie – la Matematică, în 9 iunie – Limba maternă – scris şi în 10 iunie – Limba maternă – citit.

În mai, elevii din clasele V-XII vor da tezele din semestrul al doilea, care ar trebui să se încheie până în 20 mai.

Elevii clasei a VIII-a vor încheia cursurile în 17 iunie, iar în perioada 15-17 iunie se vor înscrie la Evaluarea Naţională, care va avea între 27 şi 29 iunie, la Română, Matematică şi Limba maternă. Rezultatele finale la Evaluarea Naţională vor fi afişate în 5 iulie.

Elevii de clasa a XII-a vor susţine prima sesiune a bacalaureatului în perioada 13 iunie – 8 iulie. În perioada 13 iunie – 1 iulie vor avea loc probele orale şi de competenţe, iar probele scrise vor fi susţinute în 4 iulie, la Limba şi literatura română, şi în 5 iulie, la Limba şi literatura maternă, urmate, în 6 iulie, de proba obligatorie a profilului şi, în 8 iulie, de proba la alegere a profilului şi specializării. Rezultatele finale obţinute la Bacalaureat vor fi anunţate în 16 iulie.

A doua sesiune a examenului de bacalaureat va avea loc în perioada august-septembrie. În perioada 16-19 august vor avea loc probele orale şi de competenţe, iar în 22-26 august, probele scrise. Rezultatele finale ale acestei sesiuni vor fi afişate în 1 septembrie.

Din 25 iunie până în 11 septembrie, elevii vor fi în vacanţa de vară, anul şcolar 2016-2017 urmând să înceapă în 12 septembrie.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER