Conectează-te cu noi

Naţional

CFR Călători, prezentă ieri la Bruxelles, la o adunare a operatorilor feroviari din Europa

Publicat acum

pe

Tren-CFR

Ieri, 17 februarie 2016 a avut loc la Bruxelles cea de-a 57-a Adunare Generală a Comunităţii Căilor Ferate Europene şi a Gestionarilor de Infrastructură (CER).

La reuniune, România este reprezentată de o delegaţie din partea operatorului naţional de pasageri CFR Călători şi a companiei naţionale de infrastructură CFR SA.  

În cadrul discuțiilor au fost abordate subiecte diverse, precum: pachetul IV Feroviar, digitalizarea pieței feroviare, strategia privind reducerea poluării fonice din transportul feroviar, transportul bicicletelor cu trenul, combaterea terorismului şi securitatea feroviară, rezultatele financiare CER în 2015.

„Este important pentru noi să fim prezenți la aceste întâlniri pentru că transportul feroviar din România  trebuie să țină pasul cu dezvoltarea domeniului feroviar european.

Politica europeană în acest domeniu vizează crearea unui spațiu feroviar unic, inclusiv la nivel legislativ. Ultimul pachet legislativ din cele 4 a fost adoptat recent în primă lectură de Parlamentul European și are ca obiectiv finalizarea liberalizării traficului feroviar” a spus Iosif Szentes, Directorul General al CFR Călători prezent la reuniune  în delegaţia României.

CER este o asociație internațională profesională feroviară, creată în anul 1988, cu sediul la Bruxelles, care urmărește să contribuie la îmbunătățirea și dezvoltarea transportului feroviar.

CER acționează în strânsă colaborare cu Uniunea Internațională a Căilor Ferate – UIC, fiind responsabilă cu acțiunile delobby pe lângă instituțiile europene pentru îmbunătățirea poziției pe piața transporturilor și a viabilității transporturilor feroviare. CFR Călători este membru de 10 ani cu drepturi depline în această organizație feroviară internațională.

Despre CFR Călători:

Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează  transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de transport feroviar de pasageri de calitate, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.

Reclamă
Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER