Eveniment
ACCIDENT MORTAL la Fundătura. IMPACT VIOLENT cu un cap de pod – FOTO/VIDEO
Publicat acum
9 anipe
Un grav accident de circulație, soldat cu o persoană decedată, a avut loc în această după-amiază, în jurul orei 17:20, pe DN1C, pe raza localității Fundătura.
Potrivit primelor informații, șoferul unui autoturism marca Dacia Logan, înmatriculat în județul Cluj, în timp ce se deplasa dinspre Cluj-Napoca înspre Dej, ajuns pe raza localității Fundătura, din cauze încă necunoscute, a pierdut controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens și s-a izbit violent de un cap de pod.
În urma impactului, trei persoane au fost rănite grav, două dintre acestea fiind încarcerate. Pompierii au fost nevoiți să intervină de urgență pentru eliberarea lor dintre fiarele contorsionate. Este vorba despre trei bărbați – șoferul în vârstă de 51 de ani și doi pasageri de 63, respectiv 76 de ani. Ultimul dintre ei se află în stare critică, fiind resuscitat de medici și paramedici.
În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit mai multe echipaje de prim-ajutor de la Gherla și Cluj-Napoca, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, cu două autospeciale, dar și polițiștii.
Două dintre victime, șoferul și pasagerul de 63 de ani, au fost transportate de urgență la UPU Cluj pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare. Și mașina a fost serios avariată, partea frontală fiind distrusă.
Circulația în zonă se desfășoară pe un singur sens de mers.
ACTUALIZARE ora 18:00: Potrivit Centrului INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratul General al Poliţiei Române, la această oră (n.r. ora 18:00), în județul Cluj, traficul rutier pe DN1C(E576) Cluj-Napoca– Dej se desfășoară îngreunat (pe un fir, alternativ) pe raza localității Fundătura, la kilometrul 30+690 de metri, din cauza unui eveniment rutier.
ACTUALIZARE ora 18:40: După mai mult de o oră de resuscitare, personalul medical prezent la fața locului a fost nevoit să constate decesul bărbatului în vârstă de 76 de ani.
ACTUALIZARE IPJ CLUJ: „La data de 20 februarie a.c., în jurul orei 17:15, un bărbat de 51 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autovehicul pe DN 1 C, pe raza localităţii Fundătura, din direcţia Cluj-Napoca – Gherla, ar fi adormit la volanul autoturismului, context în care ar fi părăsit partea carosabilă. Astfel, a intrat în coliziune frontală cu un pod din beton.
Accidentul s-a soldat cu decesul unui bărbat de 75 de ani, din Cluj-Napoca, pasager în autoturism, precum şi cu rănirea gravă a unui bărbat de 62 de ani, din Cluj-Napoca, de asemenea, pasager.
Conducătorul auto ar fi suferit leziuni uşoare.
Valoarea pagubelor materiale a fost estimată la circa 6.000 de lei”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.
În urma cercetărilor, oamenii legii urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a petrecut accidentul rutier de pe DN1C.