Ştiri din zonă
Ploi şi vânt puternic până marţi, în vestul Transilvaniei

Publicat acum
9 anipe
Meteorologii au emis o informare de ploi şi vânt începând din această seară, de la ora 23.00 până marţi dimineaţă la ora 8:00.
Potrivit ANM, în intervalul menţionat, aria ploilor se va extinde şi va cuprinde jumătatea vestică a ţării. În Banat, nordul Olteniei, Crişana şi vestul Transilvaniei, cantităţile de apă vor depăşi, pe arii restrânse, 20…25 l/mp, iar în Munţii Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali, izolat, se vor cumula peste 35…40 l/mp.
Vântul va avea intensificări temporare în majoritatea regiunilor, cu viteze de până la 50-55 km/h, iar la munte, îndeosebi în zona înaltă, va depăşi 70-80 km/h.
Citește și:
PERCHEZIȚII în Glod. Amenințări cu moartea, cuțite și alte obiecte contondente, în ”dotare”
Viceprimarii din Bobâlna, Jichișu de Jos și Recea Cristur își vor păstra posturile
Bani din suferința altora. Le promitea victimelor că reface mormintele celor dragi, apoi se făcea nevăzut. Dosarul, la Judecătoria Dej