Ştiri din zonă
Dejeanul Marius Mânzat s-a întâlnit vineri cu premierul Dacian Cioloș. Vezi ce au discutat
Publicat acum
9 anipe
de
Dorin CocișDejeanul Marius Mânzat, președintele Consiliului Județean Cluj, împreună cu vicepreşedinţii Călin Tuluc şi Vakar Istvan, a participat vineri, 4 martie 2016, la sediul Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj la întâlnirea cu primul ministru al României, Dacian Cioloş.
La întâlnirea în cadrul căreia au fost discutate o serie de aspecte de interes major pentru judeţul Cluj au mai participat Vasile Dîncu, viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, Dragoş Pîslaru, consilier de stat pe probleme economice la Cancelaria Primului Ministru, Prefectul Judeţului Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.
În cadrul întâlnirii, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj a prezentat primului ministru o serie de proiecte prioritare ale forului administrativ judeţean pentru perioada 2014-2020, subliniind necesitatea sprijinirii acestora de către Guvern în contextul numeroaselor beneficii pe care implementarea acestora le-ar genera la nivelul întregii regiuni. În acest sens, printre proiectele prezentate şefului executivului s-au numărat cele referitoare la construirea spitalului regional de urgenţă, realizarea conexiunii între centura Vâlcele-Apahida şi Autostrada Transilvania, dezvoltarea infrastructurii de transport intermodal pentru pasageri şi marfă la Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj, extinderea la 3500 de metri a pistei de decolare-aterizare a Aeroportului clujean, etapa a II-a, în paralel cu finalizarea lucrării „Amenajare râu Someş Mic în municipiul Cluj-Napoca”, reabilitarea şi modernizarea drumurilor judeţene etc.
„Mă bucur că am avut ocazia de a prezenta personal primului ministru Dacian Cioloş şi domnului Vasile Dîncu,viceprim-ministru şi ministru al dezvoltării regionale, viziunea Consiliului Judeţean cu privire la proiectele prioritare ale judeţului pentru perioada următoare, proiecte care au nevoie de sprijinul Guvernului şi care, odată implementate, vor genera creştere economică şi numeroase avantaje atât pentru judeţul Cluj şi pentru locuitorii acestuia cât şi pentru judeţele învecinate. De altfel, o bună parte a acestor proiecte, fie că se referă la infrastructura de transport, rutieră sau aeroportuară, fie că sunt din domeniul medical, al cercetării ştiinţifice sau cultural, au menirea de a contribui atât la dezvoltarea Clujului cât şi a zonelor limitrofe, consolidând rolul de catalizator economic şi investiţional pe care Clujul îl are deja. În ceea ce priveşte Consiliul Judeţean Cluj, mesajul pe care l-am transmis a fost acela al unei reintrări în normalitate, al unor demersuri întreprinse atât în direcţia finalizării marilor proiecte de investiţii deja iniţiate şi aflate în diferite etape de implementare cât şi înspre demararea unor proiecte noi menite să genereze dezvoltare economică şi bunăstare la nivelul întregului judeţ” a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, dejeanul Marius Mînzat.