Social-Cultură
„La mulţi ani” tuturor femeilor, din partea primarului Municipiului Dej
Publicat acum
9 anipe
de
Dorin CocișPrimarul municipiului Dej, Morar Costan, transmite, prin intermediul Dej24.ro, un mesaj cu ocazia zilei de 8 Martie.
„Astăzi este Ziua Internaţională a Femeii. În soarele blând al acestui început de martie, cu recunoştinţă şi dragoste, gândul nostru se îndreaptă spre fiinţele cele mai dragi sufletului, fiinţele care ne stau alături în momentele frumoase sau grele ale vieţii.
Mamă, soţie, bunică sau fiică, în faţa lor merită astăzi să ne înclinăm şi să le mulţumim pentru dragoste, grijă, devotament şi credinţă.
Ce poate fi mai frumos şi mai drag nouă decât persoana care ne- a dat viaţă, persoana care ne aduce aminte de primul cuvânt rostit, de primii paşi în viaţă, cea care ne învață ce înseamnă echilibrul şi cumpătarea și face tot ce se poate, ca să ne vadă împăcaţi și fericiţi.
În toate planurile vieţii, în familie, în societate, femeia este raza de soare care înseninează şi credinţa că lumea poate fi mai bună cu zâmbet, cu bunătate şi frumuseţe.
Pentru toate lucrurile minunate pe care ni le oferă în viaţă, trebuie să le mulţumim în fiecare zi şi cu atât mai mult în această zi specială.
La mulţi ani, fiinţe deosebite!
La mulţi ani, tuturor femeilor!
Să aveți parte de o primăvară minunată, de dragoste și prețuire!”, a transmis primarul municipiului Dej, Morar Costan.