Administraţie
Centrul Cultural „Arta” din Dej, în plin proces de modernizare – FOTO
Publicat acum
9 anipe
de
Dorin CocișLucrările la Centrul Cultural „Arta” din Dej au vizat în primă fază scena, aceasta fiind extinsă, a fost realizat un nou sistem de încălzire, iluminat, cortină, au fost amenajate cabine pentru artişti, sală de repetiţii şi grupuri sanitare.
De asemenea au fost înlocuite geamurile, uşile şi au fost reabilitate faţadele clădirii.
În această perioadă se intervine la reabilitarea spaţiilor de la intrare, la refacerea scărilor principale şi laterale, prin îmbrăcarea lor în granit, fiind amenajată şi rampă pentru persoanele cu handicap.
Ultima etapă a investiţiei vizează reabilitarea sălii de spectacol, unde vor fi schimbate: scaunele, mocheta, sistemul de iluminat, încălzire şi de siguranţă la incendiu.
„Este o investiţie pe care mi-am dorit să o realizăm la Centrul Cultural „Arta”, deoarece instituţia găzduieşte marea majoritate a evenimentelor cultural artistice ale municipiului şi era nevoie să fie modernizată, pentru ca aceste evenimente să se desfăşoare în condiţii demne de valoarea activităţilor pe care le organizăm acolo cu artiştii noştri, cu invitaţi, oameni de cultură şi copiii noştri talentaţi. Sunt lucrări ample, se lucrează intens astfel încât la jumătatea anului, evenimentele cultural artistice să se poată desfăşura într-o clădire modernă”, a declarat primarul municipiului Dej, ing. Morar Costan.
Detalii – https://dej24.ro/centrul-cultural-arta-din-dej-in-plin-proces-de-modernizare-foto
Posted by Dej24.ro on Wednesday, 16 March 2016