Administraţie
Dorel a comis-o la Dej. Asfaltare pe ploaie în centrul municipiului – VIDEO
Publicat acum
9 anipe
de
Dorin CocișMuncitorii care lucrează de câteva zile la asfaltarea zonei centrale a municipiului Dej au dat astăzi dovadă de o hărnicie ieșită din comun.
Mai mulți angajați ai companiei care se ocupă cu asfaltarea străzilor din centrul municipiului Dej au putut fi zăriți, în această după-amiază, în timp ce asfaltau de zor, pe o ploaie torențială, străzile din oraș.
În imaginile trimise de un cititor Dej24.ro pe adresa redacției se poate observa cum muncitorii care lucrau astăzi în Piața Bobâlna și-au continuat nestingheriți treaba, deși afară ploua cu găleata. În urma utilajelor, din cauza căldurii emanate de asfaltul fierbinte în contact cu apa, s-a putut vedea ridicându-se un nor alb de abur, „peisajul” în zona centrală a municipiului putând fi cu ușurință confundat cu peisajul matinal londonez, plin de ceață.
Potrivit specialiștilor în domeniu, o asfaltare făcută în condițiile unui carosabil umed tinde să ducă la crăparea ulterioară a asfaltului și la formarea de gropi în carosabil.