Eveniment
Bărbat MORT, după ce a fost LOVIT DE TREN, la ieșire din Câțcău – FOTO/VIDEO
Publicat acum
10 anipe

Un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost lovit de tren, în această dimineață, în jurul orei 05:45, la ieșire din localitatea Câțcău spre Căpâlna.
Din primele informații, un bărbat în vârstă de 48 de ani, din județul Maramureș, a fost surprins și accidentat de un tren care se deplasa dinspre Jibou înspre Dej. În urma impactului violent – petrecut chiar la limita dintre județul Cluj și Sălaj -, bărbatul a murit pe loc, bucăți din creierul acestuia ”zburând” în apropierea șinelor.
La fața locului s-au deplasat polițiștii, dar și un echipaj SMURD și o ambulanță de la Dej. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva și au constatat decesul.
”Am găsit o persoană de sex masculin, politraumatizată prin accident feroviar, cu leziuni incompatibile cu viața. Se declară decedat”, a declarat medicul Ramona Pintea din cadrul Ambulanței Dej.
Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz și efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a petrecut nenorocirea. Aceștia vor stabili dacă a fost vorba despre o sinucidere sau un accident.
Citește și:

AUR demarează procesul de SUSPENDARE a președintelui Nicușor Dan. Formațiunea vrea și alegeri anticipate

Avertizare de vreme severă în mai multe localități din apropierea municipiului Dej. ANUNȚUL ANM

Topul celor mai bune școli din Dej, după rezultatele de la Evaluarea Națională 2026. Cine s-a remarcat
















