Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Conferință pe tema „Unirea Basarabiei cu România – 1918”, la Dej. S-a lăsat cu o lansare de carte – FOTO

Publicat acum

pe

Lansare de carte ASTRA Dej (1)

Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român, Despărțământul „Dr. Teodor Mihali” Dej a organizat marți, 29 martie, o conferință cu tema „Unirea Basarabiei cu România – 1918”.

În cadrul evenimentului, care s-a desfășurat cu începere de la ora 17, în Sala de Festivități a Cercului Militar Dej, au conferențiat: col. (rezervă) prof. dr. Vasile Ștefan Tutula, care a vorbit despre „Protejarea actului Unirii Basarabiei cu România prin inteligență și fermitate”, prof. dr. Ligia Dănilă – „Sprijinul mişcării feministe în acţiunile unioniste din 1918” și prof. Cristian Păltineanu, care a vorbit despre „Basarabia – lacrima neamului românesc”.

Totodată, în cadrul acestei manifestări culturale, în care s-au rememorat evenimentele unei pagini de istorie, Zamfira Teoderici și-a lansat volumul „În dulcele grai”, printr-o prezentare făcută de Raveca Vlaşin, Elena Valeria Ciura şi Elena Mereuţă.

La evenimentul desfășurat la Cercul Militar din Dej au luat parte primarul municipiului Dej, ing. Morar Costan, viceprimarul Aurelian Mureşan, preotul protopop Ioan Buftea, părintele protopop greco-catolic Augustin Biriş, oameni de cultură din Năsăud, Bistriţa şi Beclean, astrişti din Vad şi Căşeiu, dar și membri ai Despărţământului ASTRA Dej.

Dej24.ro a fost partener media al acestui eveniment.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER