Ştiri din zonă
INVITAȚIE: Concurs de gătit gulaș, la Bistrița. Anul trecut a câștigat o echipă din Dej
Publicat acum
9 anipe
de
Dorin CocișPrimăria Municipiului Bistriţa organizează duminică, 24 aprilie 2016, în cadrul Maialului Maghiar Bistriţean, tradiţionalul concurs culinar de gătit gulaş dotat cu premii.
Evenimentul, care se va desfăşura în Pădurea Schullerwald, se înscrie în calendarul acţiunilor organizate de către Primăria Municipiului Bistriţa şi se află la cea de-a patra ediţie.
Condiţii de participare:
- deţinerea unui ceaun cu o capacitate de minim 20 litri;
- asigurarea, din resurse proprii a ingredientelor necesare pregătirii gulaşului, mai puţin carnea şi cartofii care vor fi asigurate de către municipalitate;
- distribuirea gratuită, la finalul competiţiei, a 30 de porţii persoanelor prezente la manifestare.
Municipalitatea va asigura montarea pavilioanelor şi va pune la dispoziţia participanţilor, gratuit, lemnele de foc şi două ingrediente de bază: carnea şi cartofii.
Concursul este deschis atât persoanelor fizice cât şi agenţilor economici iar termenul limită de înscriere este până la data de 18 aprilie 2016. Numărul de participanţi este limitat, datorită condiţiilor de spaţiu şi dotare, la 20. Vor fi înscrişi primii doritori, în ordinea depunerii solicitării. Pentru detalii suplimentare puteţi contacta Serviciul Educaţie, Turism – 0263-224706, int. 109 sau 0756-122015.