Conectează-te cu noi

Eveniment

Acțiune a polițiștilor, ieri, la Cuzdrioara. S-au confiscat mii de țigarete și zeci de litri de alcool

Publicat acum

pe

Autobuz accident Dej Triaj Cuzdrioara (3)

Poliţiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj – Serviciul de Ordine Publică și Secţia 5 Poliţie Rurală Dej – împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Sanitare Veterinare și pentru Siguranţa Alimentelor au acţionat, ieri, pe raza localităţii Cuzdrioara.

Acţiunea a vizat verificarea condiţiilor de transport a produselor alimentare, a modului de respectare a regulilor sanitar-veterinare.

În cadrul acţiunii au fost verificate 62 de autovehicule, fiind aplicate 16 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 12.000 de lei. Sancţiunile au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor H.G. 984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, a Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, precum și a O.U.G. 195/2002 privind regimul rutier. Astfel, au fost identificaţi transportatori de alimente și produse de origine animală care nu aveau autorizaţie sanitar-veterinară. De asemenea, au fost constatate condiţii de igienă improprii transportului produselor de origine animală.

Poliţiștii au dispus confiscarea a 6.000 de ţigarete și a 66 de litri de alcool, bunuri transportate fără documente de provenienţă.

Acţiunile continuă în perioada următoare.

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER