Conectează-te cu noi

Naţional

Zeci de mii de români vin acasă de Paşte. Aglomerație mare și în Dej – FOTO

Publicat acum

pe

aglomeratie trafic

Traficul în zona punctelor de trecere a frontierei a crescut cu aproape 60 la sută în aceste zile, cele mai aglomerate vămi fiind cele din zona de vest a ţării, anunţă oficialii de la Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).

Românii plecaţi peste hotare se întorc în număr mare în ţară, de Paște, potrivit datelor oferite de reprezentanţii Poliţiei de Frontieră. Doar în ultimele 24 de ore, la punctele de trecere a frontierei au fost înregistrate 168.900 de persoane şi 52.500 de mijloace de transport. Potrivit oficialilor din IGPF valorile de trafic au crescut cu aproape 60 la sută faţa de perioada anterioară.

În aceste zile, pentru intrarea în ţară, cele mai tranzitate puncte de trecere sunt cele de la frontiera cu Ungaria, Republica Moldova şi Serbia.

Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră anunţă că se lucrează la capacitate maximă, fiind dispuse măsuri de suplimentare a personalului.

“Este folosită la maximum capacitatea punctelor de trecere a frontierei şi în cele mai aglomerate, în funcţie de trafic, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de intrare/ieşire şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor.În prezent, peste 3.000 de poliţişti de frontieră desfăşoară, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat, fiind dispuse măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei, respectiv prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu bunuri de larg consum”, se arată într-un comunicat al IGPF.

Pentru cei care vor să afle care este situaţia la frontierele ţării, IGPF reaminteşte că pot accesa, chiar şi de pe mobil, site-ul Poliţiei de Frontieră unde găsesc aplicaţia de unde pot afla informaţii despre timpii de aşteptare şi valorile de trafic la punctele de trecere.

Ora 13:45 – Circulația e îngreunată și în Dej, străzile 1 Mai (centură), Ion Pop-Reteganul (centură), Mărășești, 22 Decembrie 1989, podul peste râul Someș, Libertății, intersecția străzilor Baia Mare – Bistriței fiind blocate. Cozile se întind pe câțiva kilometri.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER