Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Siguranța în școli, în atenția polițiștilor clujeni

Publicat acum

pe

politia

În această săptămână, polițiștii clujeni intensifică acţiunile pentru menținerea unui climat de siguranţă în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ, pentru prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor și pentru eficientizarea măsurilor necesare asigurării bunei desfăşurări a procesului instructiv-educativ.

Acţiunile pentru menținerea unui climat de siguranţă în incinta şi în zona adiacentă unităţilor de învăţământ de pe raza județului Cluj sunt intensificate în această săptămână.

Polițiștii acționează pe trei paliere: prevenire prin acţiuni educative; verificarea modului de supraveghere, pază și acces în unităţile, în conformitate cu prevederile Legii nr. 333/2003; acordarea sprijinului de specialitate (activităţi pentru menţinerea ordinii publice, intervenţia în cazul evenimentelor produse în perimetrul unităţilor şcolare, sesizate prin „112” şi combaterea absenteismului şcolar).

Poliţiştii de la Biroul de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii, împreună cu cei rutieri, sprijiniţi de poliţişti de proximitate, continuă întâlnirile preventive cu elevii, în cadrul unităţilor şcolare.

De exemplu, ieri, 9 mai, circa 300 de elevi ai unor unități de învățământ de pe raza municipiului Cluj-Napoca au participat la activitățile de prevenire organizate de către polițiști. Elevilor le-au fost prezentate informaţii din mai multe domenii de interes pentru vârsta lor, precum siguranţa pe Internet, prevenirea fenomenului de bullying şi a violenţei în şcoli.

Astfel de activități au fost organizate în mai multe unități de învățământ de pe raza întregului județ.

Polițiștii continuă efectuarea de controale periodice privind respectarea prevederilor Legii nr. 333 din 2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor. Astfel, modul de acces în incinta şcolilor şi executarea pazei se află în atenția polițiștilor care efectuează controale.

La activitățile organizate se acționează în sistem integrat, împreună cu celelalte structuri competente ale Ministerului Afacerilor Interne şi poliţişti comunitari, precum şi cu alţi parteneri.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER