Administraţie
Tiberiu Zelencz, fostul viceprimar al comunei Mica, a devenit PRIMAR! Rezultate electorale în comunele din apropiere
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișTiberiu Zelencz, care până în urmă cu doar câteva ore era viceprimarul comunei Mica, a câștigat alegerile locale de ieri, învingându-l, la mare diferență, pe liberalul Pavel Goron, cel care a fost primar timp de două mandate.
Candidatul social-democrat pentru Primăria Mica, Tiberiu Zelencz, a reușit ieri să obțină votul de încredere al cetățenilor comunei Mica, învingându-l, cu un avans considerabil, pe liberalul Pavel Goron, cel care a condus Primăria Comunei Mica timp de două mandate.
Potrivit rezultatelor parțiale, fostul viceprimar a câștigat alegerile cu 54,32%, în vreme ce Pavel Goron a obținut doar 22,7%.
Cetățenii cu drept de vot au decis ca în urma alegerilor locale de ieri comunele Cășeiu, Câțcău, Chiuiești, Cuzdrioara și Vad să aibă același primar și în următorii 4 ani. Trebuie precizat faptul că la nivelul comunei Chiuiești în cursa electorală s-a înscris doar un singur candidat, primarul în funcție, Gavril Mihuț.