Sport
Alex Papp a plecat de la FC Zalău și se întoarce la Unirea Dej
Publicat acum
8 anipe
Alex Papp, fratele fotbalistului dejean Paul Papp, se întoarce la Unirea Dej după câteva luni petrecute la FC Zalău.
Pe 16 februarie 2016, Dej24.ro anunța că tânărul Alexandru Papp, fratele fotbalistului dejean Paul Papp, a bătut palma cu formația sălăjeană FC Zalău. Juniorul în vârstă de 17 ani era împrumutat până în această vară la echipa din județul vecin, după cum anunța atunci președintele Unirii Dej, Mircea Itu.
În urmă cu câteva zile jucătorului i-a exprimat împrumutul de la Unirea Dej, astfel că acesta s-a despărțit de gruparea de sub Meseș. Din păcate, aventura sa la Zalău a fost un eșec, fiind folosit doar în trei partide.
Fotbalistul dejean consideră că împrumutul la Zalău a fost un pas în spate, din cauză că nu prea a jucat, însă a declarat că își dorește să revină în forță sezonul viitor care îl va găsi cel mai probabil în curtea Unirii Dej.
Și Paul Papp a semnat cu o nouă echipă, în urmă cu două zile. Dejeanul s-a înțeles – pe trei ani – cu echipa elvețiană FC Will1900, din liga a doua din Elveția.