Eveniment
Grindina a făcut ravagii în localitatea Măgoaja, comuna Chiuiești – VIDEO
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișLocuitorii din Măgoaja, comuna Chiuiești, au fost luați prin surprindere aseară de grindina care s-a abătut asupra lor.
Culturile agricole din localitatea Măgoaja, comuna Chiuești, au fost compromise de grindina mare cât ouăle de bibilică, care s-a abătut în zonă aseară. În doar câteva minute, peisajul s-a transformat într-unul de iarna. Mai mult decât atât, zeci de geamuri și acoperișuri au fost avariate de gheața căzută din cer.
Oamenii din zonă sunt disperați, culturile acestora fiind în totalitate compromise. Cu o seară înainte, localitățile Strâmbu și Huta, tot din comuna Chiuiești, au ramas fără electricitate, după ce vântul puternic a rupt doi stâlpi de medie tensiune. Timp de mai multe ore, oamenii au fost nevoiți să stea la lumina lumânărilor, până ce angajații de la compania de electricitate au remediat defecțiunile.
Cei care au fost loviți de natura dezlănțuită speră acum să primească ajutor. Potrivit primarului comunei Chiuiești, Gavril Mihuț, au fost anunțate autoritățile județene, dar și Prefectura despre nenorocirile petrecute în localitatea aflată la limita dintre județele Cluj și Maramureș.
Detalii în materialul VIDEO de mai jos!