Ştiri din zonă
Șofer beat, depistat de polițiști în Bonțida. Ce l-a dat de gol
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișAseară, în jurul orei 21:45, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe strada Ștefan Emilian din Bonțida.
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului și au stabilit că un bărbat, în vârstă de 29 de ani, din Bonțida, a efectuat o manevră de mers înapoi cu autoturismul și a acroșat un autovehicul parcat.
Fiind testat cu aparatul etilotest, s-a stabilit că bărbatul se afla sub influența alcoolului, motiv pentu care a fost condus la unitatea medicală pentru recoltarea probelor biologice de sânge.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută de Codul Penal.
FOTO – Arhivă