Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Cluj | Extinderea Parcului Industrial TETAROM I, aproape finalizată

Publicat acum

pe

Parcul Industrial Tetarom I Cluj

În contextul în care lucrările de extindere a Parcului Industrial Tetarom I se apropie de final, stadiul fizic de realizare a acestora fiind de cca. 96%, Consiliul Judeţean Cluj se pregăteşte să efectueze recepţia lucrărilor neafectate de procesul de stabilizare a versanţilor.

În paralel, continuă în ritm accelerat lucrările de intervenţie în regim de urgenţă în vederea stabilizării versantului nordic al dealului din cadrul Parcului Industrial Tetarom I.

În perioada imediat următoare vom da în funcţiune facilităţile edificate prin intermediul proiectului, respectiv clădirea de birouri, cele două hale de producţie şi depozitare precum şi imobilul administrativ. Vor avea astfel de câştigat atât agenţii economici interesaţi să se stabilească în Tetarom I şi viitori lor angajaţi, absolvenţi ai universităţilor clujene, cât şi economia locală, în ansamblu” a declarat Alin Tișe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

Lucrările de modernizare şi extindere cu 16,8 hectare a Parcului Industrial TETAROM I au fost realizate de Asocierea formată din S.C ACI SA Cluj, S.C Nord Conforest SA şi S.C Electromontaj SA, valoarea contractului fiind de 42.131.559 lei fără TVA din care finanţarea nerambursabilă asigurată prin Fondul European de Dezvoltare Regional este de 50%.

Obiectivul general al proiectului îl constituie creşterea calităţii vieţii şi crearea de noi locuri de muncă prin dezvoltarea structurilor de sprijinire a afacerilor în zona metropolitană Cluj-Napoca. Astfel, tinerilor absolvenţi ai universităţilor clujene li se oferă tot mai multe şanse pe piaţa muncii, prin absorbirea lor de către firmele noilor investitori.

Prin dezvoltarea şi extinderea parcului industrial Tetarom I, Consiliul Judeţean Cluj îşi propune extinderea activităţii în domeniul serviciilor suport de sprijinire a afacerilor, care să vină în sprijinul atât al dezvoltării activităţii economice a IMM-urilor autohtone, cât şi cu potenţial de atragere de investiţii străine, care să folosească resursa materială şi umană din regiune.

În acest moment, Parcul Industrial TETAROM I se întinde pe o suprafaţă de 320.000 mp, cu un grad de ocupare de 100%, aici fiind create peste 2000 de locuri de muncă. În incinta Parcului Industrial există o hală multifuncţională care cuprinde 1700 mp spaţii de birouri şi 3.200 mp de spaţii de producţie, un incubator de afaceri cu peste 1100 mp spaţii de birouri şi un Centru de afaceri. În prezent, în Tetarom I îşi desfăşoară activitatea companii precum EnergoBit, Banca Transilvania, RCC Consult, EGH Import Export, Agressione Expres Impex, Siemens sau CBC Development Design, valoarea totală a investiţiilor acestora cifrându-se la peste 60 de milioane de euro.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER