Naţional
ANM: Vremea se strică începând de astăzi în aproape toată ţara
Publicat acum
10 anipe
de
Dorin Cociș
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis ieri o informare meteorologică de instabilitate atmosferică accentuată valabilă pentru toată țara, începând de astăzi.
Potrivit meteorologilor, începând din această dimineață de la ora 9:00 și până miercuri, 24 august, la ora 6:00, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi pe arii restrânse grindină.
Astfel de fenomene se vor semnala la început cu precădere în vest, nord-vest şi în zonele montane, apoi, local şi în celelalte regiuni. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp şi izolat 40…50 l/mp.
Citește și:

ACCIDENT MORTAL între Rus și Glod, impact violent între o autoutilitară și un autocamion – FOTO

A încasat 9000 de euro, dar nu a mai efectuat lucrarea promisă. Individul din Spermezeu, cercetat pentru înșelăciune

Ioan Isaiu, condus pe ultimul drum, la Dej. Aplaudat minute în șir când a fost scos din biserică – VIDEO












