Social-Cultură
Eroii căzuți în timpul Primului Război Mondial vor fi comemorați vineri și la Dej
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișCu prilejul împlinirii a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, Ministerul Apărării Naţionale organizează acţiuni comemorative dedicate eroilor care au căzut în luptă sau în prizonierat în timpul acestei conflagraţii.
Ceremonii militare şi religioase în memoria celor peste 330.000 de militari care şi-au dat viaţa pentru ţară în acest război vor fi organizate pe întreg teritoriul naţional. În Garnizoana Dej, manifestări dedicate acestui eveniment, vor avea loc vineri, 26 august, între orele 10:00 și 11:00, la „Monumentul Eroilor” din Cimitirul Dealul Florilor, după următorul program:
- primirea oficialităților;
- slujbă religioasă;
- moment de reculegere;
- mesajul comandantului Garnizoanei Dej;
- citirea listei cu eroii comemorați;
- intonarea imnului eroilor;
- depuneri de flori și candele la mormintele eroilor.
„Invităm pe această cale instituţiile publice, unităţile de învăţământ, agenţii economici şi pe toţi cetăţenii municipiului Dej să participe alături de noi, pentru a cinsti împreună memoria eroilor neamului şi a le aduce un pios omagiu”, se arată într-un comunicat de presă.