Eveniment
Un bărbat a ajuns la Spitalul Municipal Dej după ce ar fi fost lovit un vecin – FOTO
Publicat acum
11 anipe
Un bărbat în vârstă de 60 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce ar fi fost victima unei agresiuni.
Bărbatul se afla în această seară într-un local din Ocna Dej, unde a consumat băuturi alcoolice împreună cu un vecin mai tânăr. Acesta din urmă și-ar fi amintit că bărbatul l-a lovit în trecut cu o greblă și a decis că lucrurile între ei trebuie să ”devină chit”. De la ceartă și scandal până la lovituri nu a fost decât un singur pas, iar vecinul mai tânăr l-ar fi lovit cu pumnul pe bărbatul de 60 de ani.
În urma apelului la 112, la fața locului s-a deplasat o ambulanță care a preluat victima și a transportat-o la Spitalul Municipal Dej pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare.
Urmează ca polițiștii să stabilească cu exactitate circumstanțele în care s-a produs acest incident.
Citește și:
									
Explozie în Dej | Pe lângă donații, Asociația ”Vă ajutăm din Dej” colectează materiale de construcții, instalații, geamuri
									
Dej24.ro, confirmat de Primăria Dej | Apartament temporar și bani pentru refacerea locuinței pentru familia rămasă fără casă
									
Bărbat beat la volan, depistat în flagrant între Dobricel și Dobric






									
									
									







