Ştiri din zonă
România – Muntenegru de pe Cluj Arena, primul meci oficial pentru selecționerii ambelor reprezentative
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișPartida România – Muntenegru, care se va disputa astăzi, 4 septembrie, de la ora 21:45, pe Cluj Arena din Cluj-Napoca, în preliminariile Campionatului Mondial din 2018, va reprezenta meciul de debut pentru ambii selecţioneri, Christoph Daum şi Ljubiša Tumbaković, potrivit ZF.ro.
Născut pe 24 octombrie 1953, Christoph Daum a fost numit în funcţia de antrenor al României pe 7 iulie 2016, succedându-i în funcţie lui Anghel Iordănescu. Partida de astăzi va fi meciul său de debut pe banca tricolorilor, care nu au mai disputat niciun meci oficial sau amical după participarea la Campionatul European din Franţa. Cu o vastă experienţă ca antrenor, debutând în această postură în 1986, la 1.FC Köln, Christoph Daum se află la prima experienţă ca selecţioner al unei echipe naţionale.
Ljubiša Tumbaković a împlinit 64 de ani pe 2 septembrie şi a preluat postul de antrenor al Muntenegrului din luna ianuarie a acestui an, fiind precedat pe bancă de Branko Brnović. Şi pentru Tumbaković, este prima dată când pregăteşte o echipă naţională, selecţionerul muntenegrenilor bifând deja trei partide amicale în 2016. El a obţinut un egal cu Belarus, scor 0-0 şi a pierdut două meciuri, 1-2 cu Grecia şi 0-1 cu Turcia.
Partida de astăzi este a doua întâlnire din istoria celor două reprezentative şi va fi arbitrată de Anthony Taylor, 37 de ani, purtător al ecusonului FIFA din anul 2013, ajutat la cele două linii de Stuart Burt şi Stephen Child, respectiv de al patrulea oficial Andre Marriner. Prima întâlnire a fost un amical câştigat de România cu 4-0, pe 31 mai 2008, atunci când au marcat Adrian Mutu (14′), Sorin Ghionea (49′) şi Nicolae Dică (55′, 70′).
Sursa – ZF.ro