Conectează-te cu noi

Naţional

Sistemul de sănătate, la un pas de colaps. SANITAS amenință cu GREVA

Publicat acum

pe

protest-medici-sanitas

Federaţia SANITAS din România a avut pe 15 septembrie ședința Consiliului Național lărgit la care au participat și reprezentanții unităților din asistenţă socială din 20 de județe.

În calitate de invitați, la această ședință au participat miniștrii Dragoș Pâslaru – Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice și Vlad Voiculescu – Ministrul Sănătății.

Au fost discutate punctual inechităţile create de OUG 20 și 43/2016 și solicitările susținute de Federaţia SANITAS vis-a-vis de acestea (introducerea tuturor categoriilor de salariați omise – personalul TESA, salariaţii din DSP-uri, cei din medicina şcolară şi creşe, angajaţii din asistenţa socială, corectarea grilelor de salarizare, aducerea sporurilor la nivelul anului 2016, etc).

De asemenea, au fost dezbătute toate problemele semnalate de colegii din asistenţa socială și au fost aduse la cunoștinţa directă a ministrului de resort.

Cei doi miniştri au declarat că recunosc și sunt conștienți de întreaga gamă de probleme semnalate, că întreaga lor activitate este dedicată rezolvării acestora și construirii unor sisteme corecte și echitabile, dar că timpul scurt și constrângerile bugetare nu le permit să facă astăzi promisiuni ferme.

Având în vedere desfaşurarea evenimentelor și faptul că membri sindicatului au obosit așteptând, Consiliul Național SANITAS a hotărât următorul program de acţiuni revendicative:

  • Începând cu data de 19 septembrie 2016 toate organizaţiile SANITAS vor începe strângerea de semnături pentru declanşarea conflictelor de muncă;
  • Începând cu 20 septembrie a.c., în fiecare zi de marţi, sindicaliștii vor picheta câte o instituţie a statului în cadrul acţiunii numite “Marţea SANITAS”;
  • În data de 12 octombrie a.c. se va desfăşura greva de tip japonez cu purtarea de banderole;
  • În data de 19 octombrie a.c. va avea loc greva de avertisment cu încetarea activităţii timp de 2 ore, în intervalul orar 8.oo – 10.oo;
  • În data de 31 octombrie se va declanşa GREVA GENERALĂ.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER