Eveniment
Comuna Câțcău, ÎN DOLIU. Cele două femei DECEDATE în accident, plânse de familie și vecini – VIDEO
Publicat acum
8 anipe
Comuna Câțcău este în doliu după ce două localnice în vârstă de 39 de ani s-au stins, aseară, într-un teribil accident petrecut pe DN1C, la ieșire din Urișor.
Cele două femei, mame a câte doi copii minori fiecare, se întorceau aseară de la o ședință cu părinții, de la Liceul Tehnologic ”Constantin Brâncuși” Dej. Erau prietene şi colege de muncă, iar copiii lor sunt colegi în aceeaşi clasă.
Cu doar câțiva kilometri înainte de a ajunge acasă – una în Sălișca, iar cealaltă în Câțcău, mașina în care se aflau a fost izbită violent de o autoutilitară. Femeile nu au avut nicio șansă și au murit pe loc, fără ca medicii să mai poată să facă ceva pentru a le salva viețile.
Vestea producerii tragediei de pe DN1C a ajuns încă de aseară la urechile localnicilor din comuna Câțcău. ”Era o femeie foarte harnică, ne înțelegeam foarte bine. Niște oameni foarte ajutători, și părinții ei, și ei. Am aflat aseară, soțul lucrează pe autobuz și a ajuns chiar după accident. E o durere foarte mare, era singura fiică”, ne-a declarat o femeie din localitatea Sălișca, vecină a victimei.
Rudele femeii din Sălișca sunt în stare de șoc și nu le vine să creadă că s-a produs o asemenea nenorocire. ”A venit de la Dej, de la ședință, a fost dusă… Venea înspre casă, a intrat în depășire… Era o femeie bună și harnică că nu se putea… Am aflat de pe internet… Era cu o colegă din Câțcău, și aceea avea un băiat”, ne-a povestit plângând mătușa femeii.
Tot cu ochii plini de lacrimi am găsit și o colegă de serviciu a celor două femei decedate în accident, amândouă angajate ale Căminului de Bătrâni din Câțcău. ”Au rămas doi copilași, nu sunt cuvinte… Era o colegă minunată, eram ca o familie… Amândouă erau colegele mele, una asistentă – cea de la Sălișca, iar cealaltă, de aici din Câțcău, infirmieră. Aveau copii în aceeași clasă, în clasa a IX-a. Nu pot exprima în cuvinte ce trăim, nu ne vine să credem”, ne-a mărturisit aceasta.
Diriginta celor doi elevi care și-au pierdut mamele în accident promite că aceștia vor fi sprijiniți de colegi și profesori pentru a putea trece peste tragedia care le-a marcat viața pentru totdeauna. ”Ieri a fost ședința cu părinții de la clasa a IX-a B, de la ora 17, prima ședință la clasa a IX-a […] Astăzi cei doi copii nu au venit la școală, am vorbit telefonic cu ei. Când o să vină la școală o să îi sprijinim, o să fim foarte atenți cu ei, o să le acordăm sprijinul necesar. Avem și psiholog la școală, o să primească și consiliere și sprijinul nostru pentru că părinții – cele două mame – așa au dorit, ca să își termine cu bine liceul și să îi vadă niște copii realizați […] Vreau să exprim condoleanțe familiilor lor și regretul că s-a întâmplat așa ceva”, ne-a declarat Marcela Chender, diriginta clasei a IX-a B de la Liceul Tehnologic ”Constantin Brâncuși” Dej, cea care le-a văzut aseară, pentru prima și ultima dată, pe cele două femei din comuna Câțcău.
Vezi mai multe declarații în MATERIALUL VIDEO de mai jos.
Citește și: