Naţional
VODAFONE, sancționată dur de ANCOM. Vezi de ce
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișANCOM a sancţionat compania Vodafone România S.A. cu amendă contravenţională în valoare de 100.000 de lei, pentru că nu a aplicat plafonul financiar sau de volum maxim care să limiteze consumul de date în roaming la costul implicit de 50 euro/lună (fără TVA) sau la un alt nivel ales de utilizatori dintre cele puse la dispoziţie de propriul furnizor, a anunţat, joi, arbitrul pieţei telecom printr-un comunicat de presă.
ANCOM (Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii) a spus că plafonul maxim trebuie aplicat de furnizorii care oferă servicii de date în roaming tuturor utilizatorilor acestor servicii, inclusiv celor care au optat pentru pachete/extraopţiuni care conţin resurse de date în roaming, după cum se precizează în Regulamentul (UE) nr. 531/2012. Plafonul maxim a fost stabilit pentru a-i proteja pe utilizatori de şocul facturilor mari pe care le poate genera consumul de date în roaming.
„Acţiunea de control derulată de ANCOM în urma unei sesizări primite în cursul acestui an a arătat că Vodafone nu a aplicat şi nu a pus la dispoziţie cel puţin un plafon financiar sau de volum maxim pentru serviciile de comunicaţii de date în roaming în cazul următoarelor categorii de abonaţi: beneficiari ai ofertei ‘Roaming pe zi’ (în ţările în care se aplică oferta ‘Roaming pe zi’), opţiune introdusă de Vodafone în oferta sa comercială începând cu data de 1 iulie 2012; al căror plan tarifar include beneficii de roaming, astfel de beneficii fiind introduse de Vodafone în oferta sa comercială începând cu data de 3 februarie 2014 şi fiind disponibile în prezent în anumite variante ale planurilor tarifare de tip RED/SUPER RED etc. Neaplicarea plafonului de date în roaming încalcă dispoziţiile din Regulamentul UE nr. 531/2012 şi constituie contravenţie conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011. În consecinţă, ANCOM a sancţionat operatorul Vodafone cu amendă în valoare de 100.000 lei şi a dispus o serie de măsuri de remediere a situaţiei”, se arată în comunicatul citat.
ANCOM precizează că operatorul trebuie să restituie celor două categorii de abonaţi vizaţi, la cerere, în condiţiile legii, orice sumă achitată de aceştia peste nivelul de 50 de euro/lună (fără TVA) pentru consumul de date în roaming efectuat începând cu data de 1 iulie 2012 şi până în prezent.
„Au dreptul la restituirea sumelor plătite în plus inclusiv cei care la data cererii nu mai deţin calitatea de abonaţi ai Vodafone. Procedura pe care utilizatorii o pot urma pentru a obţine restituirea acestor sume trebuie afişată de operator pe pagina proprie de internet, la secţiunea Roaming, iar cele două categorii de abonaţi afectaţi trebuie informaţi individual despre posibilitatea de a primi aceste sume în condiţiile legii. Totodată, până cel mai târziu la data de 1 decembrie 2016, Vodafone are obligaţia să pună la dispoziţia acestor categorii de abonaţi un serviciu de informare cu privire la consumul cumulat exprimat în volum sau în moneda în care le este emisă factura, care să garanteze astfel aplicarea plafonului de date. Tot până la această dată, operatorul are obligaţia de a nu le percepe celor două categorii de abonaţi nicio sumă ce depăşeşte cuantumul de 50 de euro/lună (fără TVA) pentru serviciile de comunicaţii de date în roaming”, se arată în comunicatul ANCOM.
Conform Regulamentului (UE) nr. 531/2012, utilizatorii care călătoresc în străinătate au dreptul să beneficieze de un „plafon” financiar implicit la utilizarea serviciului de date în roaming (inclusiv internet mobil), dincolo de care accesul la acest serviciu este blocat automat, cu excepţia cazurilor in care clientul îşi exprimă explicit consimţământul pentru continuarea utilizării serviciilor şi depăşirea plafonului. Pentru a evita şocul facturilor mari rezultate din utilizarea serviciilor de date în străinătate, în cazul în care utilizatorii nu optează explicit pentru un alt plafon din oferta comercială a operatorilor sau nu renunţă în mod expres la plafonul implicit, operatorii au obligaţia să aplice automat plafonul financiar implicit, a cărui valoare este de 50 euro/lună (fără TVA), sau un plafon exprimat în volum de date care corespunde unei sume de maximum 50 de euro/lună (fără TVA).
În plus, operatorii au obligaţia să avertizeze utilizatorii, prin intermediul unor mesaje-text, email-uri sau ferestre pop-up, atunci când valoarea consumului înregistrat atinge 80% din plafonul financiar sau de volum maxim, precum şi atunci când valoarea stabilită prin plafon este consumată. Mesajul care semnalează consumarea cantităţii de trafic incluse în plafon trebuie să conţină şi informaţii cu privire la procedura ce trebuie urmată pentru a beneficia în continuare de servicii de date în roaming, precum şi costurile suplimentare per unitate de consum. Dacă utilizatorul nu urmează această procedură, serviciul de roaming de date trebuie sistat de către operator.
Sursa – Agerpres