Social-Cultură
Ziua internațională a comemorării bebelușilor și a copiilor, sâmbătă, la Dej
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișSâmbătă, 15 octombrie, de la ora 19.00, în Dej se vor aprinde lumânări în memoria copiilor plecaţi prea curând dintre noi.
Organizația E.M.M.A. va celebra sâmbătă, 15 octombrie, „Ziua internațională a comemorării bebelușilor și a copiilor”, eveniment ce se desfășoară în Statele Unite, Canada, Australia, Japonia, dar și în câteva țări europene.
În această zi, la ora 19:00 (ora locală din fiecare țară) se aprind lumânări în memoria copiilor plecați prea curând dintre noi.
Lumânările sunt lăsate să ardă timp de o oră creând astfel, datorită diferenței de fus orar, un „Val de Lumină” care va face înconjurul globului și va dura 24 de ore.
În România, evenimentul organizat la inițiativa Biancăi Brad, fondatoarea Organizației E.M.M.A., a ajuns la cea de a saptea ediție și se va desfășura simultan în cel putin 12 orașe în care, între orele 19:00-20:00, sute de lumânări vor arde în memoria copilașilor plecați prea curând dintre noi, fiind astfel evenimentul cu cea mai mare anvergură din lume.
Până în acest moment, orașele care și-au anunțat participarea în acest an, sunt: Brașov, București, Buzău, Codlea, Dej, Făgăraș, Fetești, Marghita, Ploiești, Satu Mare, Sibiu și Timișoara.
Evenimentele E.M.M.A. sunt organizate de voluntarii E.M.M.A. dar și din propria inițiativă a celor care doresc să se alăture acestui eveniment internațional.
La Dej, evenimentul va avea loc în curtea Bisericii Ortodoxe Sfinții Mihail și Gavril, str. Gutinului nr.8, unde se vor aprinde candele și lumânări în memoria bebelușilor și a copiilor plecați prea curând dintre noi.