Conectează-te cu noi

Naţional

ANAF reaminteşte persoanelor fără venituri că datorează contribuţia de asigurări de sănătate

Publicat acum

pe

ANAF

Persoanele fizice care nu realizează venituri de natura celor menţionate la art. 155 din Codul Fiscal datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate, se arată într-un comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

Aceste persoane trebuie să facă respectivele plăţi: a) lunar, prin aplicarea cotei individuale de contribuţie asupra bazei de calcul reprezentând valoarea salariului de bază minim brut pe ţară, şi au obligaţia să plătească contribuţia de asigurări sociale de sănătate pe o perioadă de cel puţin 12 luni consecutive, începând cu luna în care se depune declaraţia sau b) la data la care accesează serviciile acordate de sistemul public de asigurări sociale de sănătate, aplicând cota individuală de contribuţie asupra bazei de calcul reprezentând valoarea a de 7 ori salariul de bază minim brut pe ţară.

De asemenea, precizează ANAF, persoanele fizice care realizează venituri lunare exclusiv din investiţii şi/sau din alte surse ale căror baze lunare de calcul se situează sub nivelul valorii salariului de bază minim brut pe ţară şi nu se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuţiei sau în categoriile de persoane pentru care plata contribuţiei se suportă din alte surse „datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate” în aceleaşi condiţii descrise mai sus.

Plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se face fie lunar, până la data de 25 inclusiv a fiecărei luni, începând cu luna următoare depunerii declaraţiei, fie la data depunerii declaraţiei, în funcţie de opţiunea exercitată de persoana fizică”, mai arată ANAF.

Potrivit Art. 155 din Codul Fiscal, categoriile de venituri supuse contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate sunt:

  • a) venituri din salarii sau asimilate salariilor, definite conform art. 76;
  • b) venituri din pensii, definite conform art. 99;
  • c) venituri din activităţi independente, definite conform art. 67;
  • d) venituri din asocierea cu o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului II sau III, pentru care sunt aplicabile prevederile art. 125 alin. 7-9;
  • e) venituri din cedarea folosinţei bunurilor, definite conform art. 83;
  • f) venituri din investiţii, definite conform art. 91;
  • g) venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, definite conform art. 103;
  • h) venituri din alte surse, definite conform art. 114 şi 117;
  • i) indemnizaţii de şomaj;
  • j) indemnizaţii pentru creşterea copilului;
  • k) ajutorul social acordat potrivit Legii nr. 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare;
  • l) indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă drept urmare a unui accident de muncă sau unei boli profesionale.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER