Conectează-te cu noi

Naţional

Două treimi din drumurile naţionale „ar putea rămâne fără marcaje trasate”

Publicat acum

pe

Valcele DN1C Dej

Cinci regionale de drumuri nu au contracte pentru trasarea marcajelor, aşa că peste două treimi din totalul drumurilor naţionale riscă să intre în iarnă fără acest tip de semnalizare.

Marcajele care s-au mai păstrat sunt insuficiente, mai ales noaptea, când vizibilitatea este redusă. Din păcate, problema nu se va remedia foarte curând, pentru că licitaţia de aproape 100 de milioane de euro, pentru trasarea marcajelor de-abia a fost lansată, explică pentru RRA, şefa Departamentului de Siguranţă de la CNADNR, Ecaterina Munteanu.

Semnalizarea rutieră presupune două componente: atât semnalizare verticală, respectiv indicatoarele rutiere, cât şi semnalizare pe orizontală, respectiv marcajele. Totdeauna, acestea sunt combinate. Nu se poate unul fără celălalt.La Regionala Craiova şi la Regionala Bucureşti, sunt singurele regionale care mai au, în momentul de faţă, contracte pentru marcaj, iar celelalte regionale – suntem în evaluare. Sperăm că în primăvară să avem contracte”, a declarat Munteanu.

 

Sursa – romania-actualitati.ro

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER