Social-Cultură
MOBILIZARE la Dej! Peste 100 de persoane au donat sânge, mulți și pentru profesoara rănită duminică – FOTO
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișSpitalul Municipal Dej a organizat în această dimineață o campanie de donare de sânge în incinta Policlinicii Dej. Mulți dintre cei prezenți au donat sânge pentru profesoara de engleză de la Colegiul Național „Andrei Mureșanu”, rănită în accidentul petrecut duminică, dar și pentru unul dintre tinerii răniți luni seara în accidentul de pe strada Șomcutului.
Acțiunea a fost un real succes, spun organizatorii. Peste de 100 de persoane s-au prezentat astăzi la laboratorul de analize al Policlinicii Dej pentru a dona sânge.
Înainte de ora 7:00, dejenii au început să se așeze la coadă în fața fișierului aflat la parterul Policlinicii pentru a obține un bon de ordine, la ora 7:30 adunându-se deja un număr impresionant de voluntari dornici să ofere viață celor aflați în nevoie.
Înainte de ora 8, cu toții au urcat la etaj în fața laboratoului de analize medicale și au așteptat să le vină rândul pentru recoltare. Acțiunea a fost un real succes, spun organizatorii, mai ales că până la final au reușit să doneze 108 persoane, dintre care 18 pentru profesoara rănită în accidentul petrecut duminică pe strada 1 Mai din Dej, în timp ce pentru Alin C., una dintre victimele accidentului mortal de luni seara de pe strada Șomcutului, au donat doar 6 persoane.
Deși acțiunea de astăzi a fost una onorifică, donatorii au fost recompensați cu 7 bonuri alimentare cu care se pot face cumpărături în orice magazin care le acceptă, 50% reducere la transportul în comun pentru o lună de zile și o zi liberă de la serviciu. Totodată, le-au fost făcute analize gratuite pentru hepatita B și C, HIV, VDRL, hemoglobină, grupa sanguină, RH(D), anticorpi antieritrocitari (pentru femeile cu RH-).
CITEȘTE ȘI:
GRAV ACCIDENT în Dej! CINCI VICTIME au ajuns la spital – FOTO/VIDEO
Dej – Tânărul DECEDAT în accident urma să se întoarcă în Belgia. Află starea VICTIMELOR – VIDEO
ACCIDENT MORTAL în Dej! Un tânăr a DECEDAT, alți patru au ajuns la SPITAL – FOTO/VIDEO