Social-Cultură
Opaiţul paleocreştin din bronz, descoperit la Dej, poate fi văzut la Muzeul Municipal Dej
Publicat acum
10 anipe
În perioada 1- 30 aprilie, Muzeul Municipal Dej organizează pentru publicul vizitator o expoziție formată din artefacte cu specific religios. Aceste exponate au fost special selectate deoarece în luna aprilie creştinii de rit apusean şi cei de confesiune ortodoxă prăznuiesc Sfintele Paşti.
Expoziția are în centrul atenției opaiţul paleocreştin din bronz, descoperit la Dej, datat în secolul al IV-lea. Acesta reprezintă o piesă unică în cadrul descoperirilor paleocreştine din România şi chiar din Europa. Opaiţul se remarcă prin ornamentaţia cu simboluri creştine, compusă dintr-o cruce înscrisă într-un chenar romboidal, cu doi butoni laterali. În partea superioară a crucii se află un porumbel cu aripile întinse, simbol al Sfântului Duh.
Opaiţul creştin de la Dej are o importanţă deosebită pentru istoria oraşului deoarece demonstrează că în primele secole ale creştinismului, pe teritoriul de astăzi al municipiului, locuia o populaţie romanizată şi creştină.
Alături de ”Exponatul lunii aprilie” din expoziție mai fac parte: lucerne romane din lut, opaițe metalice pentru mineri, un encolpion din secolul al XIII-lea descoperit la Dej și un discos din secolul al XVII-lea.
Prezentarea exponatelor şi deschiderea expoziţiei va avea loc miercuri, 1 aprilie 2015, la ora 10.