Eveniment
CAMERE SUPRAVEGHERE – Minor din Dej, cercetat pentru FURT, ȘANTAJ și TÂLHĂRIE – VIDEO
Publicat acum
8 anipe
Camerele de supraveghere ale unui magazin din Dej au surprins câteva furturi comise de un minor în vârstă de 16 ani.
Este vorba despre un tânăr în vârstă de 16 ani din Dej care, luna trecută, ar fi sustras de pe raftul unui magazin din Dej o sticlă de băutură și a ascuns-o în haină, iar pentru a-și asigura scăparea ar fi îmbrâncit-o și amenințat-o pe vânzătoarea care a observat fapta sa și care ar fi încercat să îl oprească. Minorul ar mai fi comis și alte furturi din societăți comerciale din Dej, spun polițiștii.
De asemenea, oamenii legii au fost sesizați de către un alt tânăr cu privire la faptul că, în repetate rânduri, a fost amenințat prin intermediul unei rețele de socializare cu acte de violență de către minorul de 16 ani, fiindu-i solicitate diverse sume de bani.
În baza probatoriului administrat, instanța de judecată a dispus măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată, șantaj și furt calificat.