Naţional
IGSU trage un semnal de alarmă! La fiecare două zile, o persoană își pierde viața în incendiile produse la locuințe
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișPotrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), sute de vieți pot fi salvate prin montarea detectoarelor de incendiu și gaz.
Circa 180 de persoane își pierd viața anual, iar alte sute sunt au de suferit incendiilor produse în locuințele din România. În țările unde montarea detectoarelor de incendiu în locuințe a fost legiferată, numărul victimelor în incendii a scăzut semnificativ.
Potrivit statisticilor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), anual, în România se produc, în medie, aproximativ 6.000 de incendii la locuințe, în urma cărora circa 180 de persoane își pierd viața,). Practic, la fiecare două zile o persoană pierde lupta cu viața în incendiile produse la locuințe, dar au existat situații în care familii întregi au căzut pradă flăcărilor, întrucât cea mai mare parte a incendiilor se petrec pe parcursul nopții.
Aceste tragediile pot fi prevenite prin montarea detectoarelor de incendiu și a celor de gaz, demers la îndemâna oricui și care poate salva vieți și bunuri materiale importante. În acest context a fost definit și mesajul principal al noii campanii comune de informare R.I.S.C., derulată de I.G.S.U. și E.ON România, sub sloganul ‘Mai bine previi, decât să nu fii!’, în cadrul parteneriatului încheiat în septembrie 2012 între cele două instituții.
Conform I.G.S.U., în perioada 1 octombrie 2012 — 30 iunie 2016 la nivel național s-au produs, la locuințe, aproximativ 20.800 de incendii, cele mai multe dintre acestea fiind înregistrate în municipiul București (1.714) și în județele Suceava (1.013), Bacău (952), Iași (836), Neamț (795) și Prahova (793). Efectele generate de acest tip de risc au generat peste 1.680 de victime, dintre care 639 decedate. Principalele cauze rămân în continuare coșurile de fum defecte sau necurățate (32,9%), instalațiile electrice defecte sau cu improvizații (21,6%) și mijloacele de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate (12,9%).
Respectarea regulilor de siguranță și, în mod special, curățarea coșurilor de fum de două ori pe an și o dată obligatoriu înainte de începerea sezonului rece, apelarea la persoane autorizate în cazul unor lucrări la instalațiile electrice sau de gaz, precum și utilizarea detectoarelor sunt esențiale pentru prevenirea unor incidente care pot avea urmări grave.
„Vedem aproape zilnic la televizor imagini cutremurătoare de la locul unor astfel de tragedii. Probabil că mulți își spun că așa ceva lor nu li se poate întâmpla. Dar este o abordare complet greșită! Cea mai importantă este prevenția și asta se poate face prin respectarea regulilor de siguranță, dar și prin montarea detectoarelor de incendiu sau a celor de gaz care ne avertizează din timp dacă ceva nu este în regulă”, a declarat directorul general al E.ON România, Frank Hajdinjak.
„Baza managementului situațiilor de urgență este capacitatea tuturor de a se proteja și de se ajuta chiar ei (sau unii pe alții) până ce asistența calificată a statului sosește. Or, această capacitate de auto protecție și auto ajutor individual și de grup nu vine de la sine, ci trebuie construită printr-o pregătire adecvată și adaptată situațiilor de urgență cu care cetățenii se confruntă. Chiar pe acest teren al pregătirii în situații de urgență se desfășoară colaborarea exemplară dintre IGSU și E.ON, care are la bază ideea: ‘Mai bine previi, decât să nu fii!’, iar comunicarea, informarea și responsabilizarea sunt instrumentele noastre de lucru”, a declarat inspectorul general al IGSU., general de brigadă dr. Ovidiu Vasilică.
Montarea detectoarelor a devenit o cerință obligatorie în țări precum Germania, Franța, Marea Britanie, Belgia, Danemarca, SUA, Canada sau Australia, iar conform studiului White Paper, realizat de Public/Private Fire Safety Council, în SUA această practică a redus cu circa 50% numărului victimelor.
În România, echiparea cu instalații de detectare, semnalizare și avertizare incendiu este obligatorie numai pentru imobilele foarte înalte, pentru spațiile comune (holuri, magazii, scări de evacuare, centrale termice de bloc etc.), precum și pentru spațiile transformate în unități de comerț sau servicii publice.
În ceea ce privește detectoarele de gaz, obligativitatea deținerii lor este prevăzută pentru instalațiile noi în care se montează aparate consumatoare de combustibili gazoși, în încăperi prevăzute cu ferestre ale căror geamuri au grosime mai mare de 4 mm, sunt din geam securizat sau termopan.
Detectoarele de incendiu emit semnale acustice și luminoase, sesizând un incendiu. Aceste dispozitive se pot monta în camere, pe holuri, în casa scării, pe tavan sau cât mai aproape de mijlocul încăperilor. dar nu se amplasează în băi sau bucătării. La achiziționare, se verifică existența marcajului CE. Pentru funcționarea optimă, detectoarele trebuie protejate când au loc renovări în locuințe și utilizate conform instrucțiunilor producătorului, urmărindu-se periodic testarea acestora și funcționarea bateriilor.
Despre parteneriatul ‘Împreună pentru siguranță’
Încheiat între IGSU și E.ON România în luna septembrie 2012, parteneriatul a condus la derularea, la nivel național, a mai multor campanii comune de informare și conștientizare a cetățenilor privind riscurile la care se expun în cazul utilizării necorespunzătoare a energiei.
Astfel, în ultimii patru ani au fost derulate campaniile: ‘F.O.C — Flăcările Omoară Copii’ (lansată în septembrie 2012), destinată conștientizării pericolelor la care sunt expuși copiii lăsați singuri sau nesupravegheați în casă, urmată de ‘R.I.S.C.—Renunță! Improvizațiile sunt Catastrofale!’ (lansată în noiembrie 2012), respectiv ‘R.I.S.C. — Siguranța NU e un joc de noroc!’ (decembrie 2013). Acestea și-au propus nu doar să informeze și să sensibilizeze populația, ci și să schimbe, în timp, comportamentul legat de utilizarea corectă a surselor de energie. De asemenea, în 2015, E.ON România s-a alăturat campaniei.