Ştiri din zonă
Doi polițiști din județul Cluj au refuzat o mită de 1500 de lei

Publicat acum
9 anipe
de
Dorin CocișLuni, 7 noiembrie, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) — Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Cluj au finalizat cercetările iar procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj a încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției cu inculpatul F.V.I., persoană fără calitate specială, și a propus condamnarea acestuia la pedeapsa de 1 an și 5 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
Totodată, prin acord s-au stabilit următoarele: condamnatul va urma un program de reintegrare socială, va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 70 de zile și va plăti 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
În fapt, din probatoriul administrat în cauză s-a reținut că, la data de 19 iunie 2016, inculpatul F.V.I. a oferit suma de 1500 de lei unor agenți de poliție din cadrul unei Secții de Poliție Rurală — I.P.J. Cluj, pentru ca aceștia să nu îi întocmească dosar penal ca urmare a săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
În data de 21 iunie 2016, la D.G.A. — S.J.A. Cluj cei doi polițiști au depus denunțuri care au fost înaintate Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, constituindu-se dosar penal.
Ofițerii D.G.A. au efectuat în cauză mai multe activități de urmărire penală, în baza delegărilor dispuse de procurorul de caz.
FOTO – Arhivă
Citește și:
PERCHEZIȚII în Glod. Amenințări cu moartea, cuțite și alte obiecte contondente, în ”dotare”
Viceprimarii din Bobâlna, Jichișu de Jos și Recea Cristur își vor păstra posturile
Bani din suferința altora. Le promitea victimelor că reface mormintele celor dragi, apoi se făcea nevăzut. Dosarul, la Judecătoria Dej