Naţional
Veniturile funcţionarilor corupţi vor putea fi confiscate. Mai mult, și pensia și-ar putea-o pierde
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișVeniturile funcţionarilor care iau mită sau fac trafic de influenţă vor putea fi confiscate, de la data săvârşirii infracţiunii, contribuţia lunară pentru pensie va fi redusă la cea aferentă salariului minim pe economie, iar cei care iau pensie specială şi-o vor pierde, potrivit Mediafax.
„Toate veniturile încasate de funcţionar pentru activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta vor fi confiscate începând cu data săvârşirii infracţiunii. Corespunzător pentru această perioadă, contribuţia lunară pentru pensie luată în calcul va fi redusă la cea corespunzătoare salariului minim pe economie„, potrivit unui proiect de lege, depus la Senat, de deputatul independent Daniel Oajdea, care vizează completarea articolelor 289 (Luarea de mită) şi 291 (Traficul de influenţă) din Codul Penal.
Funcţionarii publici care beneficiază de pensie specială în condiţiile legii vor pierde acest drept, potrivit sursei citate.
„Potivit rapoartelor Comisiei Europene şi Transparency International, România se află printre ţările cu cel mai ridicat grad de corupţie”, susţine iniţiatorul proiectului, deputatul independent Daniel Oajdea, în expunerea de motive a proiectului de lege.
Oajdea afirmă că trebuie să existe sancţiuni dure pentru acei funcţionari publici care încalcă legea şi săvârşesc fapte de corupţie.
„Dacă în exerciţiul funcţiei aceştia se folosesc de poziţia pe care o au şi săvârşesc infracţiuni de trafic de influenţă, luare sau dare de mită, este limpede că nu îşi merită salariul (…) Nu sunt puţine cazurile în care tocmai cei care sunt numiţi în funcţii publice şi care ar trebui să fie oameni corecţi, fac exces de zel din poziţia pe care o ocupă în schimbul diverselor servicii, favoruri (indiferent de natura lor) afectând credibilitatea şi imaginea instituţiei pentru care lucrează”, susţine iniţiatorul proiectului de lege, adăugând că „într-un sistem sănătos şi corect astfel de oameni nu au ce căuta”.
Proiectul de lege a fost înregistrat pe data de 8 noiembrie. Senatul este prima Cameră sesizată.
Sursa – Mediafax.ro