Sport
VOLEI – Unirea Dej, învinsă cu 3-1 de Steaua București
Publicat acum
8 anipe
Echipa de volei Unirea Dej a pierdut cu 3-1 meciul din deplasare cu Steaua București, deși s-a impus în primul set.
Partida, care a debutat în această după-amiază la ora 16, a contat pentru a opta etapă a Diviziei A1 la volei masculin. Dejenii au început excelent meciul din capitală și au controlat ostilitățile în primul act, câștigat cu 25-21. Sportivii din București au turat motoarele și i-au ”zdrobit” pe uniriști în setul doi, impunându-se la o diferență de 10 puncte, 25-15.
Runda a treia a fost cea mai echilibrată. Cele două echipe – deși despărțite de multe puncte în clasament – au mers umăr la umăr până la final. În cele din urmă, steliștii și-au adjudecat setul cu 29-27. Elevii lui Victor Lazăr și Tibi Szilagyi au încercat să revină în joc și să egaleze scorul pe tabelă, însă tot bucureștenii au avut câștig de cauză, 25-21, iar Steaua București – CS Unirea Dej s-a încheiat 3-1.
Pentru dejeni urmează meciul de pe teren propriu cu LMV Tricolorul Ploiești. Confruntarea este programată să aibă loc sâmbătă, 26 noiembrie, de la ora 17, în Sala Sporturilor din Dej.