Social-Cultură
Paul Papp și elevii săi de la Academie au oferit cadouri copiilor nevoiași – FOTO/VIDEO
Publicat acum
8 anipe
Peste 50 de copilași proveniți din familii defavorizate din Dej și din împrejurimi au primit astăzi cadouri de la fostul stelist Paul Papp.
Însoțit de aproape 30 de elevi și antrenori ai Academiei de Fotbal ”Paul Papp”, fostul fotbalist al Stelei le-a făcut o surpriză uriașă copilașilor defavorizați din zona municipiului Dej. Acesta le-a adus cadouri – constând în dulciuri, fructe și jucării -, i-a colindat și apoi a împodobit bradul alături de ei.
Ideea de a oferi cadouri acestor copilași care nu au cele necesare traiului i-a aparținut chiar fotbalistului dejean Paul Papp. Fără să stea prea mult pe gânduri, internaționalul care evoluează în Elveția a contactat-o pe Magdalena Rus de la Fundația ”Someș”, cea care – în cadrul proiectului ”Toți copiii azi zâmbesc” – are grijă să le facă viața mai frumoasă copiilor sărmani. Proiectul are ca scop prevenirea abandonului şcolar pe raza a trei comune arondate municipiului Dej – Cășeiu, Vad și Mica, dar și ajutorarea copiilor cu posibilități materiale reduse.
În sunet de colinde, după-amiaza petrecută de copii alături de idolul lor, la ”Căsuța Fermecată” de pe Valea Codorului, s-a încheiat cu pizza și ceai și cu bucuria de a primi – unii dintre ei pentru prima dată – cadouri de Crăciun.