Conectează-te cu noi

Naţional

Carburant mai ieftin cu aproximativ 50 de bani pe litru de la 1 ianuarie

Publicat acum

pe

pompa benzina

Carburanții se vor ieftini de la 1 ianuarie cu 50 de bani pe litru, în medie, după scăderea TVA și eliminarea accizei suplimentare, au declarat reprezentații principalelor companii petroliere din piață, potrivit Agerpres.

De la 1 ianuarie 2017, potrivit Codului fiscal, taxa pe valoarea adăugată (TVA) va scădea de la 20% la 19%, iar acciza suplimentară de 7 eurocenți pe litru va fi eliminată.

Însă veștile pentru șoferi nu sunt prea bune pentru perioada următoare. Reducerile de taxe ar putea fi parțial anulate de efectul creșterii barilului de petrol, care duce, la rândul său, la majorarea cotațiilor produselor petroliere. Aceasta în condițiile în care cotația țițeiului de tip Brent, de referință pe piața europeană, a depășit zilele acestea 56 de dolari pe baril, cel mai înalt nivel din 2016.

Tot în defavoarea șoferilor este și cursul de schimb leu/dolar. Cotația produselor petroliere este exprimată în dolari, monedă care a crescut puternic în ultimele luni, ajungând la cel mai mare nivel din ultimii trei ani. Astfel că un litru de benzină sau motorină va costa mai mult în lei.

Pe piața românească a carburanților, lider este compania OMV Petrom, urmată de Rompetrol, Lukoil și MOL.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER