Eveniment
O femeie de 70 de ani A MURIT după ce o centrală termică A EXPLODAT – FOTO/VIDEO
Publicat acum
10 anipe

O femeie de 70 ani, din localitatea clujeană Viştea, a murit miercuri seară în urma exploziei unei centrale termice pe lemne cu care îşi încălzea casa.
Femeia în vârstă de 70 de ani locuia într-o cameră de la parterul unei case din localitatea Viștea. Aseară, femeia a vrut să se încălzească, dar cum centrala din casa lor nu funcționa, s-a gândit să folosească o centrală pe lemne mai veche, improvizată.
La scurt timp, centrala și boilerul de lângă au explodat, iar femeia a fost rănită grav. Fiul femeii și soția lui, care locuiesc și ei în același imobil, împreună cu un alt vecin, au găsit-o pe bătrânică întinsă pe jos, inconștientă. Medicii sosiți de urgență la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a o salva și au declarat decesul.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, Andrei Biriş, a declarat că cel mai probabil a fost vorba de o improvizaţie la centrala termică din casă, acesta atragând atenţia asupra pericolului la care se expun cei care folosesc astfel de instalaţii. Explozia nu a fost urmată de incendiu.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia de lângă Cluj. Cauzele exploziei sunt în curs de stabilire, anunță anchetatorii.
Citește și:

Pompierii din Dej au ajutat la stingerea unui incendiu izbucnit la o pensiune din Cluj-Napoca – FOTO

Patru dintre inculpații care au atacat ambulanța din Dej contestă măsura arestului. Cât plăteşte statul pentru ei

De ce atacatorii ambulanței de la Dej riscă ani de închisoare? Noua lege, în vigoare chiar din ziua atacului











