Ştiri din zonă
Instituții de învătământ din județul Cluj, închise din cauza gerului
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișInspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj a anunţat că luni şi marţi vor fi închise, total sau parţial, patru unităţi şcolare din judeţ atât din cauza vremii nefavorabile, cât şi a unor defecţiuni apărute la sistemele de încălzire ale acestora.
Potrivit unui comunicat transmis de către ISJ Cluj în această dimineață, vor fi închise parţial o grădiniţă şi parterul unei şcoli unde învaţă elevii din învăţământul preşcolar.
„Luni vor fi închise două unităţi şcolare în judeţul Cluj, cele din comunele Mărişel şi Măguri Răcătău din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile. De asemenea, luni şi marţi, vor fi închise parţial, din pricina unor defecţiuni apărute la sistemele de încălzire, alte două unităţi de învăţământ: Grădiniţa Jucu de Mijloc şi Şcoala din Luna (fiind afectat parterul clădirii, unde învaţă elevii din nivelul preşcolar, respectiv clasele de la nivelul pregătitoare până la clasa a III-a)”, se arată în comunicat.
Vă reamintim, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis în această dimineață o atenționare meteorologică COD PORTOCALIU de ger persistent, valabilă pentru mai multe județe din țară, inclusiv pentru județul Cluj.
Potrivit ANM, astăzi și mâine, 09 și 10 ianuarie 2017, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, Transilvania şi în Maramureş, gerul se va intensifica, astfel încât minimele vor fi cuprinse, în general, între -29 şi -15 grade, iar maximele între -15 şi -10 grade. Detalii suplimentare AICI!
FOTO – Arhivă