Social-Cultură
Ziua Culturii Naționale a fost marcată astăzi și la Dej – FOTO/VIDEO
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișPrimăria Municipiului Dej, în colaborare cu Consiliul Local și Centru Cultural „Arta”, a organizat astăzi manifestări dedicate Zilei Culturii Naționale.
Evenimentul, care a avut loc cu începere de la ora 11, la bustul poetului Mihai Eminescu din cartierul 1 Mai din Dej, a debutat cu intonarea Imnului Național al României și a fost urmat de o slujbă de pomenire și depuneri de coroane și jerbe de flori.
Manifestările au continuat cu un moment muzical oferit de Corul Școlii „Mihai Eminescu” (dirijor: Kinga Nan-Farcaș), un recital de poezie ”semnat” de Trupa de teatru „Vistrian Roman” a Casei Municipale de Cultură (coordonator: Mariana Reman), iar apoi cu un alt moment muzical susținut de soliștii Marin şi Petra Grad și de grupul vocal al Liceului Teoretic „Alexandru Papiu Ilarian”.
Totodată, până la finalul acestei zile, dejenii se vor putea bucura la Biblioteca Municipală Dej de o expoziție de carte cu titlul „Somnoroase păsărele”.