Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Poliția Clujeană, la RAPORT! Peste 6000 de permise reținute anul trecut și aproape 28.000 de apeluri prin 112

Publicat acum

pe

Joi, 2 februarie 2017, în sala de festivităţi a Inspectoratului de Poliție Județean Cluj a avut loc evaluarea activităţilor derulate de Poliţia Clujeană în anul 2016.

Alături de conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi poliţiştii cu funcţii de conducere s-au aflat, în calitate de invitaţi, Prefectul Județului Cluj şi şefii instituţiilor de aplicare a legii.

Dintre priorităţile care au marcat activitatea desfăşurată de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj în anul 2016 enumerăm:

  • Creşterea gradului de siguranţă şi protecţie a cetăţeanului
  • Consolidarea climatului de legalitate pentru mediul de afaceri
  • Destructurarea grupărilor infracţionale
  • Dezvoltarea şi optimizarea capacităţii administrative şi operaţionale

În anul 2016, în judeţul Cluj au fost sesizate cu 0,16% mai puţine infracţiuni, comparativ cu anul  2015.  A scăzut numărul infracțiunilor judiciare, economico-financiare şi a crescut gradul de siguranţă rutieră, fiind înregistrate scăderi la indicatorii ce vizează circulaţia pe drumurile publice.

În anul 2016, activitatea desfăşurată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj s-a axat, în principal, pe realizarea obiectivelor prioritare ale Poliţiei Române: creşterea gradului de siguranţă şi protecţie a cetăţeanului, consolidarea climatului de legalitate pentru mediul de afaceri, destructurarea grupărilor infracţionale, precum și dezvoltarea şi optimizarea capacităţii administrative şi operaţionale a instituției.

În domeniul prevenirii criminalităţii, activitatea s-a axat, în principal, pe realizarea de cercetări şi analize, implementarea la nivel local a programelor elaborate în baza priorităţilor naţionale şi locale, iniţierea şi continuarea de proiecte.

În anul trecut au fost iniţiate şi implementate 41 proiecte și campanii de informare şi prevenire şi s-au desfăşurat activităţi punctuale pe diferite segmente ale criminalităţii, în parteneriat cu instituţii, autorităţi publice locale şi ONG-uri.

În cadrul acestora proiecte au fost desfăşurate 588 activităţi de informare, numărul beneficiarilor fiind de 120.000 din toate grupurile țintă abordate, peste 38.000 dintre aceștia fiind elevi.

În ceea ce priveşte combaterea criminalităţii – din analiza datelor statistice rezultă că în anul 2016, la nivelul structurilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au fost înregistrate cu 0,16% mai puţine sesizări de infracţiuni decât în anul 2015. A scăzut cu 0,77%, infracţionalitatea judiciară, cu 15,96% infracţionalitatea economică. Criminalitatea în mediul rural s-a diminuat cu 0,54 %.

Infracţiunile contra patrimoniului reprezintă peste 55% din totalul infracţiunilor înregistrate în anul 2016. Furturile reprezintă cel mai important segment infracţional al acestei categorii (69,30%). Infracţiunile contra patrimoniului sesizate au scăzut cu 5,45%, fiind înregistrată o diminuare de 8,63% a infracţiunilor de furt faţă de anul 2015.

Infracţiunile economico-financiare înregistrate la nivelul judeţului Cluj au înregistrat un trend descendent față de anul 2015, -15,96%, pentru care au fost cercetate cu 21% mai puţine persoane faţă de anul precedent. Peste 73% dintre cauzele penale de evaziune fiscală domeniile prioritare: agroalimentare, construcţii, lemnoase şi transporturi.

În domeniul silvic, în cooperare cu instituţiile cu atribuţii în acest domeniu au fost organizate şi executate 966 controale, din care 137 în fondul forestier, 161 pe linia provenienţei, prelucrării, depozitării şi valorificării materialului lemnos, 649 pe linia legalităţii transportului materialului lemos şi 19 alte acţiuni.

S-a dispus confiscarea cantităţii de 3.880 mc material lemnos în valoare de 1.427.970 lei, 869 pomi de Craciun în valoare de 34.222 lei şi indisponibilizarea a 11 autovehicule și 8 atelaje hipo.

Prevenirea şi combaterea criminalităţii stradale a constituit un obiectiv prioritar pentru Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj, continuându-se aceeaşi manieră de abordare, axată pe apropierea de comunitate, pregătirea antivictimală a cetăţenilor şi perfecţionarea sistemului de ordine publică.

În anul 2016, infracţiunile stradale sesizate au reprezentat 7,31% din totalul infracţiunilor sesizate. Ponderea cea mai mare au furturile din buzunare, poșete, genți, acestea reprezentând 45,61% din totalul infracţiunilor stradale sesizate.

În anul 2016, numărul total de apeluri către Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgență 112 -care au necesitat intervenţia efectivelor de poliţie- a fost de 27.907, mai scăzut cu 4,19% față de anul 2015.

Astfel, în mediul urban, numărul intervenţiilor la apelurile prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgență 112 a scăzut cu 5,66% față de anul 2015, în mediul rural scăderea fiind de 0,92%.

Pe linie de poliţie rutieră, în anul 2016, prioritatea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj a fost şi rămâne în continuare prevenirea şi reducerea accidentelor de circulaţie grave, cât şi a consecinţelor acestora.

În perioada analizată pe raza judeţului Cluj au fost înregistrată o scădere a numărului de accidente de circulaţie grave (-4,77%) față de anul 2015, fiind înregistrată și o scadere a numărului de persoane decedate în astfel de evenimente rutiere (-15,63 %).

Principalele cauze ale producerii accidentelor grave de circulaţie au fost viteza neadaptată la condiţiile de drum, neacordarea de prioritate vehiculelor, nerespectarea distenţei în mers, depăşirea neregulamentară şi neacordarea de prioritate pietonilor.

Poliţiştii rutieri au constatat cu 9,87% mai multe infracţiuni și au aplicat 68.635 sancţiuni contravenţionale, fiind reţinute în vederea suspendării sau anulării 5.934 permise de conducere şi retrase 1.782 certificate de înmatriculare.

Şi în anul 2016, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj a realizat o cooperare foarte bună cu celelalte instituţii de aplicare a legii dar şi cu instituţiile şi autorităţile locale.

Pentru anul 2017, activităţile Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj se vor derula în conformitate cu priorităţile de acţiune naţionale prevăzute de actele normative în vigoare şi vor urmări, cu precădere, creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor, destructurarea grupurilor/grupărilor infracţionale, consolidarea climatului de legalitate pentru mediul de afaceri, dezvoltarea şi optimizarea capacităţii administrative și operaționale, consolidarea şi diversificarea parteneriatului cu comunitatea.

Din punctul de vedere al Poliţiei Clujene anul 2016 este considerat ca fiind “Anul cooperării inter-instituţionale”. Într-un an cu o densitate fără precedent a misiunilor de amploare, nu puteau fi obţinute rezultate fără o colaborare eficientă între toate instituţiile de aplicare a legii.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER