Ştiri din zonă
Acțiune preventivă a polițiștilor pe DN1C, Dej – Cluj-Napoca. Vizați, transportatorii de persoane și mărfuri – FOTO
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișPoliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj continuă acţiunile în sistem integrat pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică pe raza judeţului și combaterea ilegalităților în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri și persoane.
În această dimineață, poliţişti rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj și inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Cluj au desfăşurat o acţiune pe linia respectării legislaţiei privind desfăşurarea activităţii de transport rutier de mărfuri și persoane pe principalele sectoare de drum național din județul Cluj.
Au fost instituite două filtre rutiere, pe DN1 și DN1C, în care au fost verificate 28 de autovehicule de transport mărfuri sau persoane, iar pentru neregulile constatate polițiștii au fost nevoiți să aplice 15 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 29.000 lei.
Au fost aplicate 2 sancțiuni pentru nerespectarea legislației specifice transporturilor rutiere (HG 69/2012 și OG 37/2007 ) și o sancțiune aplicată unui transportator care se deplasa pe o rută externă, pentru nerespectarea regulilor privind asigurarea obligatorie a autovehiculelor (OUG 54/2016).
Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 7 certificate de înmatriculare, 3 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare și 1 permis de conducere al unui conducător auto care efectua transport public de persoane pe ruta Oradea – Iași, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Totodată, s-a dispus imobilizarea a 3 autobuze până la remedierea deficiențelor constatate.