Ştiri din zonă
Mii de rable circulă în județul Cluj. Care sunt cele mai frecvente probleme tehnice
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișAproape cinci procente, respectiv 3.781 dintre vehiculele verificate tehnic în trafic în anul 2016 de inspectorii Registrului Auto Român prezentau pericol iminent de accidente, maşinile având, printre altele, defecţiuni grave la sistemele de frânare şi direcţie, potrivit Registrului Auto Român.
„Aproape 5 procente (3.781) dintre vehiculele verificate tehnic în trafic anul trecut de inspectorii Registrului Auto Român prezentau pericol iminent de accidente. Maşinile aveau defecţiuni grave la sistemele de frânare şi direcţie, la punţi şi fuzete. Registrul Auto Român a verificat anul trecut în trafic nu mai puţin de 76.678 de vehicule în toată ţara. Dintre acestea, la aproximativ 50% s-a depistat cel puţin o neconformitate tehnică. Din punct de vedere al siguranţei rutiere însă, procentajul de respingere al vehiculelor neconforme a fost 37,42%”, potrivit unui comunicat de presă al Registrului Auto Român.
Directorul general al Registrului Auto Român, George-Adrian Dincă, a menţionat că rezultatele controalelor desfăşurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte R.A.R. – Poliţie opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecţiuni.
În urma testărilor, la 25,11% dintre autovehiculele verificate inspectorii RAR au constatat neconformităţi legate de poluare.
Din totalul vehiculelor verificate, 2,65% au fost neconforme din punct de vedere al dovezii de efectuare a inspecţiei tehnice periodice (dovada de efectuare a ITP expirată, dovezi de efectuare a ITP false).
Din totalul vehiculelor verificate în întreaga ţară aproximativ 23,78% au fost mai vechi de 15 ani, 33,23% aveau între 11 şi 15 ani, iar 12,58% aveau între 9 şi 10 ani. Au fost oprite şi vehicule mai noi: 5,38% aveau între 1 şi 3 ani şi 25,03% între 4 şi 8 ani.
Procentajul de respingere în funcţie de vechime arată că 60,54% dintre vehiculele mai vechi de 15 ani au prezentat diferite neconformităţi, faţă de 43,40% dintre cele cu vârsta cuprinsă între 6 şi 8 ani sau 28,24% la cele mai noi de 3 ani.
În urma controalelor mixte desfăşurate în judeţul Bucureşti de către Registrul Auto Român şi Poliţia Rutieră, pe parcursul anului 2016 au fost aplicate 27.275 sancţiuni, au fost reţinute 688 permise de conducere şi 20.684 de certificate de înmatriculare.
Sursa – Mediafax.ro