Ştiri din zonă
Încep lucrările de închidere a rampelor de gunoi de la Gherla, Pata Rât, Turda și Huedin
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișConsiliul Județean Cluj a notificat oficial luni, 20 martie 2017, Inspectoratul de Stat în Construcții în legătură cu faptul că încep lucrările de închidere a depozitelor neconforme de deșeuri urbane Cluj-Napoca (Pata Rât), Gherla, Turda şi Huedin.
„Închiderea rampei de la Pata Rât a reprezentat o prioritate absolută pentru județul Cluj. Mă bucur că am reușit să deblocăm acest proiect important și să demarăm efectiv lucrările de execuție. Termenul de închidere a celor patru rampe este de un an, dar sperăm ca cea de la Pata Rât să fie închisă în șase luni”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Valoarea totală a lucrărilor de închidere a celor patru depozite neconforme este de 33.297.933, 79 lei.
În ceea ce privește lucrările propriu-zise, acestea vor viza, în principal, profilarea și reconfigurarea depozitelor și acoperirea cu un strat de pământ peste care se va realiza o înierbare a întregii suprafețe. Totodată, urmează a fi efectuate lucrări de drenaj, puțuri de captare a biogazului, drumuri de acces și sisteme de colectare a apelor pluviale.