Ştiri din zonă
Ambasadorul Regatului Danemarcei, în vizită la Consiliul Judeţean Cluj – FOTO
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișMarius Mînzat, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, a primit joi, 23 martie 2017, vizita Excelenţei Sale, domnul Karsten Vagn Nielsen, Ambasador al Regatului Danemarcei în România.
Cu ocazia vizitei la sediul forului administrativ clujean, Excelența Sa a fost însoţit de către șeful departamentului comercial al Ambasadei, domnul Răzvan Stroe.
Întâlnirea a oferit vicepreședintelui Consiliului Județean oportunitatea de a evidenţia potenţialul economic şi investiţional al judeţului Cluj, domnul Marius Mînzat prezentându-le oaspeţilor o serie de informații referitoare la parcurile industriale administrate de forul administrativ județean prin intermediul S.C. TETAROM S.A și subliniind importanța facilităţilor pe care acestea le oferă potenţialilor investitori. Totodată, un alt subiect important abordat pe parcursul întrevederii a fost acela al proiectelor de modernizare şi extindere a Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj, poarta aeriană a Transilvaniei, fiind evidențiat rolul extrem de benefic pe care acestea îl au în ceea ce priveşte încurajarea schimburilor economice şi dezvoltarea relaţiilor bilaterale.
În același timp, în ceea ce privește atuurile județului Cluj din punct de vedere al atractivității investiționale, vicepreședintele Consiliului Județean a evidențiat faptul că acesta găzduieşte cel de-al doilea mare centru universitar al ţării, dispunând de o forţă de muncă înalt calificată şi vorbitoare de limbi străine, precum şi de o resursă umană profesionalizată şi experimentată, toate aceste particularităţi creând premisele optime pentru atragerea investitorilor şi a turiştilor danezi.
Aflat pentru prima oară în Cluj, oficialul străin şi-a exprimat disponibilitatea de a face cunoscută oferta Clujului atât în rândul reprezentanţilor mediului de afaceri din Danemarca, cât și printre investitorii danezi care desfășoară deja afaceri în diverse domenii de activitate pe teritoriul județului și cu care urmează a se întâlni cu prilejul acestei vizite. Astfel, Excelența Sa a fost interesat, cu preponderență, de strategia de dezvoltare a județului pe termen mediu și lung, de potențialul investițional, infrastructura județului, oportunitățile de încheiere a unor parteneriate în domeniul agricol, precum și de alte puncte forte care ar putea contribui favorabil atât la decizia unor noi agenți economici de a se loca la Cluj, cât și să susțină extinderea afacerilor cu capital danez deja existente.
„M-am bucurat să constat un interes crescut al Ambasadorul Danemarcei faţă de avantajele și oportunităţile pe care le oferim potențialilor investitori. Cu certitudine, suntem mai mult decât interesați atât să atragem investiții daneze cât și să învățăm cât mai mult din experiența pozitivă a acestui extrem de prosper stat al Europei”, a declarat Marius Mînzat, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj.
În ceea ce privește valoarea totală a capitalului danez investit în judeţul Cluj, aceasta este de 152.909.702,60 de lei, pe piaţa clujeană activând un număr de 56 de agenţi economici cu capital danez. Din totalul acestora, 25% îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei, 26,79% activează în comerţ, 44,64% în domeniul serviciilor, iar 3,57% dintre aceştia sunt implicaţi în sectorul construcţiilor.