Sport
România – Danemarca, scor egal, 0-0, în preliminariile Campionatului Mondial din 2018 – FOTO
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișRomânia şi Danemarca au terminat la egalitate, duminică seară, scor 0-0, într-un meci din grupa E a preliminariilor Campionatului Mondial din 2018, potrivit Mediafax.
Claudiu Keşeru a fost eroul negativ al României în egalul cu Danemarca, scor 0-0, pe Arena Naţională. Atacantul naţionalei a ratat trei ocazii mari, două în prima repriză şi una în a doua, iar la finalul partidei a vorbit despre cele 90 de minute care ne-au îndepărtat de calificarea la Mondial.
Vârful de la Ludogoreţ a explicat ce a simţit după prima ocazie ratată, când a trimis în tribune dintr-o poziţie foarte bună, şi a evidenţiat faptul că tricolorii au avut capacitatea de a-şi crea situaţii de gol: „O seară tristă ca rezultat, din păcate. Nu mai contează ce am făcut pe teren, rezultatul e trist. Mi s-a părut că au început bine meciul, cu un presing avansat, ne-am creat ocazii, dar nu am înscris şi cred că acolo se rezumă foarte simplu acest meci.
A fost o atitudine foarte bună a întregii echipe, ne-am creat ocazii, dar nu am băgat-o în poartă. Credeţi-mă, cel mai frustrat sunt eu în momentul de faţă, pentru că eu am avut ocaziile cele mai mari. Încerc să fiu cât mai pozitiv, pentru că dacă intri în acel cerc vicios se acumulează frustrarea, intervin lucruri negative şi nu mai iese jocul. Am încercat să mă liniştesc, apoi am ratat altă ocazie…Am găsit spaţiile pentru a-mi crea ocazii, dar nu am înscris. Oricum, orice s-ar fi întâmplat pe teren, eu trebuia s-o dau în poartă!
Sunt multe aspecte pozitive, toată lumea ar fi dorit să vadă doar golul care aduce trei puncte. Din păcate, am făcut bine multe aspecte, dar nu am înscris„, a spus Keşeru, aseară, la TVR.
România şi-a compromis în mare măsură şansele de calificare la Cupa Mondială de fotbal din Rusia după 0-0 pe teren propriu cu Danemarca. României ocupă locul 4 în grupa E, cu 6 puncte acumulate după cinci meciuri, în timp ce Danemarca este pe ultima treaptă a podiumului, la egalitate cu Muntenegru.
În urma acestui rezultat, naţionala României ocupă locul patru în grupa E, cu 6 puncte acumulate după cinci meciuri, în timp ce Danemarca este pe ultima treaptă a podiumului, la egalitate cu Muntenegru, cu câte şapte puncte.
Lider în clasament este Polonia, cu 13 puncte, după victoria cu 2-1 din Muntenegru. În următoarea partidă, România va juca, în deplasare, cu Polonia, în timp ce Danemarca va evolua în Kazakhstan, pe 10 iunie 2017.
În urma acestui rezultat, naţionala României ocupă locul patru în grupa E, cu 6 puncte acumulate după cinci meciuri, în timp ce Danemarca este pe ultima treaptă a podiumului, la egalitate cu Muntenegru, cu câte şapte puncte. Lider în clasament este Polonia, cu 13 puncte, după victoria cu 2-1 din Muntenegru. În următoarea partidă, România va juca, în deplasare, cu Polonia, în timp ce Danemarca va evolua în Kazakhstan, pe 10 iunie 2017.
Sursa – Mediafax.ro