Conectează-te cu noi

Naţional

De Paște, carnea de porc se scumpește, carnea de miel NU

Publicat acum

pe

Paștele vine în acest an cu scumpiri la carnea de porc și cam cu aceleași prețuri la carnea de miel și ied, au anunțat oficialii din industria cărnii, conform libertatea.ro.

Prima veste proastă este legată de carnea de porc, care este și cea mai consumată de români. Aceasta se va scumpi din această lună cu până la 15%-30%, au spus oficialii Asociației Române a Cărnii (ARC).

Prețul acestui produs se va majora din cauza creşterii exportului cărnii în ţările asiatice, înregistrată anul trecut. „Comparativ cu ultimii doi ani, în trimestrul I 2017, preţul mediu de achiziţie pentru carcasa de porc a fost cu 26% mai mare faţă de 2016 şi cu 12% mai mare faţă de 2015”, a transmis ARC.

Preţul pieptului de porc a crescut cu 40%, iar preţul jambonul a înregistrat o creştere de 25%, în ultimele 12 luni. „Conform datelor prezentate de Comisia Europeană în luna martie 2017, în cadrul Consiliului Economic al Observatorului pentru Piaţa Cărnii se estimează că această creştere a preţului cărnii de porc va urma o curbă ascendentă până în a doua parte a anului 2017, când va avea loc o stagnare”, spun reprezentanții ARC.

La hipermarket veți găsi spată de porc, cu 14-15 lei/kg, iar pulpa de porc fără os între 17-19 lei/ kg.

Exporturile cresc prețul

Printre cauzele care au condus la creşterea preţului cărnii de porc la nivel european se numără creşterea semnificativă în 2016 a exportului de carne de porc în ţările asiatice, precum China și Japonia. De asemenea, diminuarea efectivelor de porcine, a jucat și e un rol important în majorarea prețului.

Nu același lucru se poate spune însă când vorbim de prețurile la miel și ied. Potrivit lui Nicolae Cioranu, președintele federației Romovis, prețurile vor rămâne la fel. „Prețurile vor rămâne la fel pentru la pe acest segment nu prea se mai exportă. Poate pe intern mai este cerere, dar atât. Românul nu prea consumă carne de miel. Anul acesta preturile vor fi la fel ca anul trecut, adică undeva la 9-10 lei pe kilogram, în viu și 18-22 de lei/kg, tăiat”, a declarat pentru Libertatea, Cioranu.

Acesta a mai afirmat că, un preș bun pentru oieri ar fi fost cel de 22-25 de lei/kg, dar acest lucru este puțin probabil.

 

Sursa – Libertatea.ro

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER