Eveniment
Bărbat din Dej, dosar penal după ce s-a urcat la volan, deși avea permisul suspendat
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișUn bărbat din Dej a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autovehicul, deși dreptul de a conduce i-a fost suspendat.
Miercuri, 5 aprilie, în jurul orei 12:30, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Dej au depistat un bărbat, de 25 de ani, din Dej, în timp ce circula cu un autovehicul pe strada Piața 22 Decembrie, având dreptul de a conduce suspendat.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Penal.
FOTO – Arhivă