Ştiri din zonă
ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului: „Omul vremurilor noastre este subjugat de lumea virtuală”
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișMitropolitul Clujului, Andrei Andreicuț, a declarat miercuri, într-o conferință de presă, că omul actual este subjugat de lumea virtuală, potrivit Agerpres.
„Omul vremurilor noastre a devenit dependent de imagine. Obsesia imaginii l-a subjugat totalmente. Petrece ore întregi în fața televizorului. Nu poate lăsa o zi să nu urmărească știrile, diferite filme sau programe de divertisment. În același timp, calculatorul, cu întrebuințările lui folositoare sau mai puțin folositoare, i-a devenit tovarăș de toată ziua. Navigarea pe internet îl captivează în așa măsură că nu mai are timp nici de comuniune cu cei din casă, nici de lectură, nici de sport, nici de plimbări în aer liber. Și ca să-l poată avea peste tot, apelează la un laptop sau la o tabletă. Mai nou, telefoanele mobile performante, care au și internet, îi oferă omului imagini, și-l vezi butonând peste tot: pe stradă, în mașină, la masă, sau în alte multe împrejurări. Și chiar dacă este în compania cuiva, el, de fapt, petrece într-o lume virtuală care-l subjugă. Am dori să îi tămăduim de această meteahnă”, a arătat Mitropolitul Andrei Andreicuț.
El a mai spus că, prin imagine, intră diavolul în suflet.
„Omul contemporan a devenit un pătimaș, rob al imaginii, care poate fi bună sau rea. Dacă imaginea este bună, lucrurile sunt în ordine. Dar, dacă imaginea este rea, păcătoasă sau indecentă? Atunci este o problemă. Pentru că prin imagine intră dracul în suflet”, a menționat mitropolitul.
Totodată, el a făcut referire și la Balena albastră, despre care a spus că face „ravagii” în ultima vreme.
„Există și imagini distrugătoare, prăpăstioase, dacă aș pomeni doar de Balena albastră, care face ravagii în ultima vreme, dar vorbesc și de imagini păcătoase reprezentate în cărți, pe pliante, care pot fi distrugătoare de suflet. (…) Patima începe cu lucruri mici și sfârșește prin a te distruge. Sunt și oameni de știință care trag semnalul de alarmă și ne spun că vizionarea excesivă a televizorului și a internetului ‘constituie un important factor în intensificarea stării de nervozitate și agitație mentală, în slăbirea capacității de concentrare, în scăderea memoriei, în apariția stării de pasivitate și a plictiselii, a depresiilor, a anxietății și tulburărilor de personalitate’. Ce să mai zicem de urmările de natură morală?”, s-a întrebat Andrei Andreicuț.
Potrivit acestuia, „imaginea bună, în sensul absolut al cuvântului, este icoana” — cele mai importante fiind icoana Maicii Domnului și cea a lui Iisus Hristos-, care „dă sufletului posibilitatea de a intra în legătură cu Împărăția lui Dumnezeu„.
Sursa – Agerpres.ro